Misterul recidivei: De ce se întorc infecțiile urinare după tratament
În fiecare an, peste 400 de milioane de oameni din întreaga lume se confruntă cu infecții urinare, care recidivează adesea chiar și după un tratament corect cu antibiotice. Cercetători elvețieni și germani au dezvoltat un model uman de vezică urinară în condiții de laborator pentru a studia cauzele acestor infecții recurente. Majoritatea infecțiilor sunt cauzate de Escherichia coli uropatogenă (UPEC), o bacterie capabilă să supraviețuiască în urină, să adere la celulele vezicale și să invadeze țesutul. Unele forme ale acestei bacterii pot rezista în interiorul celulelor sau pot intra într-o stare latentă, ceea ce face eliminarea lor mai dificilă.
Modelul dezvoltat reproduce structura și funcțiile esențiale ale vezicii urinare umane, permițând studierea interacțiunii dintre urină, țesutul vezical și bacterii. Potrivit datelor prezentate în revista Nature Communications, urina concentrată poate slăbi țesutul vezical și facilita supraviețuirea bacteriilor, oferind o explicație directă pentru reapariția infecțiilor.
Vezica urinară nu este doar un organ de stocare a urinei; mucoasa sa se extinde și se relaxează constant, fiind expusă permanent la un mediu lichid, ale cărui compoziție variază în funcție de hidratare, alimentație și afecțiuni existente. Studii anterioare pe animale au arătat că urina concentrată poate afecta mucoasa vezicii, dar mecanismele nu au fost clarificate în cazul oamenilor.
Studiul realizat de cercetătorii de la École Polytechnique Fédérale de Lausanne (Elveția), Universitatea Heidelberg (Germania) și grupul farmaceutic elvețian Roche a infectat modelul de vezică umană cu bacteria Escherichia coli uropatogenă, monitorizând evoluția infecției în cicluri repetate de „spălare”, care simulau urinarea. Aceste teste au fost efectuate și în prezența antibioticelor utilizate frecvent, precum ciprofloxacina și fosfomicina.
Cercetătorii au observat că expunerea prelungită la urină concentrată a afectat țesutul vezical. Legăturile strânse dintre celulele uroteliale, care asigură etanșeitatea barierei de protecție, s-au deteriorat, ceea ce a redus capacitatea mucoasei de a împiedica pătrunderea microorganismelor. Numărul celulelor moarte a fost mai mare, iar reacția genelor implicate în apărarea imună a scăzut. În schimb, mini-vezicile expuse la urină diluată s-au dovedit mai rezistente. După infectarea cu Escherichia coli uropatogenă, modelul a acumulat bacterii mai dificil de eliminat prin antibiotice.
Fosfomicina, un antibiotic frecvent utilizat, a avut un răspuns neașteptat: în condiții de urină concentrată, bacteriile și-au modificat structura, devenind mai rezistente la antibiotic, fiind prezente nu doar în urină, ci și în profunzimea țesutului vezical. Astfel, bacteriile care au supraviețuit antibioticului au reinițiat infecția. Rezultatele sugerează că urina nu este un mediu pasiv, ci un factor activ în evoluția infecțiilor urinare.
