Inel din secolul IV, comoară a trecutului, dezvăluit la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța
Constănțenii sunt invitați în această lună la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța pentru a descoperi o piesă arheologică importantă: un inel din bronz inscripționat cu legenda Iisus Hristos Biruitorul, în forma abreviată IC XC NI, aflat în colecția muzeului.
Inelul a fost descoperit în anul 2025, cu ocazia unei cercetări arheologice preventive desfășurate în municipiul Constanța. În urma cercetărilor, s-a identificat o așezare din epoca romană, care a avut o perioadă de existență extinsă, de-a lungul secolelor II-IV p.Chr., posibil cu intermitențe. Inelul aparține ultimei faze, fiind recuperat din umplutura superioară a unui ansamblu de gropi care au fost utilizate inițial pentru extracția de pământ galben și transformate ulterior în gropi menajere. Pe baza materialelor arheologice descoperite în același strat (ceramică, monede etc.), datarea inelului poate fi plasată în a doua jumătate a secolului al IV-lea p.Chr.
Textul gravat pe inel concentrează un mesaj teologic esențial. Epitetul „Biruitorul” reflectă ideea triumfului lui Hristos asupra morții, dar și asupra persecuțiilor și încercărilor prin care treceau comunitățile creștine. În secolul al IV-lea, odată cu oficializarea creștinismului în Imperiul Roman, astfel de formule capătă o vizibilitate sporită, fiind expresia unei credințe asumate public.
Caracterul de unicat al inscripției în Dobrogea ridică întrebări interesante privind originea și circulația ideilor. Este posibil ca inelul să fi aparținut unei persoane profund atașate de credința creștină, poate chiar unui membru al clerului sau al unei elite locale familiarizate cu limbajul teologic al epocii. Formularea sugerează, de asemenea, o influență mai largă a mediului creștin din Imperiu, indicând conexiuni culturale și spirituale între Tomis și alte centre creștine.
Funcționalitatea obiectului rămâne deschisă interpretării. El putea fi purtat ca semn personal de devoțiune și protecție, dar și ca element de afirmare identitară într-un moment în care creștinismul trecea de la marginalitate la recunoaștere oficială. Nu este exclusă nici ipoteza utilizării sale ca sigiliu, adăugând o dimensiune administrativă și socială rolului său. Într-o epocă marcată de transformări religioase profunde, piesa devine un reper valoros pentru înțelegerea începuturilor creștinismului în regiune.
