Strategii nutriționale pentru gestionarea diabetului și a obezității
În urmă cu 20 de ani, a fost introdus primul medicament de tip GLP-1, exenatida, ca tratament pentru pacienții cu diabet zaharat de tip II. Circa 10 ani mai târziu, Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite a aprobat primul GLP-1 pentru pacienți cu obezitate, liraglutida, comercializată sub denumirea de Saxenda. Alte medicamente similare au fost aprobate ulterior, demonstrând eficiența lor pentru persoanele care nu reușesc să slăbească prin dietă și exerciții fizice. Aceste medicamente reglează senzația de sațietate; totuși, atenția la alimentație și activitatea fizică rămâne esențială.
Agoniștii hormonului GLP-1 sunt prescriși de medicii diabetologi, endocrinologi și de nutriție, fiind rezervați pacienților cu diabet zaharat de tip II și obezitate, dar și celor supraponderali cu boală cardiacă. Aceste medicamente pot avea efecte adverse, cele mai frecvente fiind amețeli, vărsături și dureri abdominale; iar în cazuri rare, pot apărea paralizia stomacului, pancreatita și obstrucția intestinală.
Rolul hormonului GLP-1
GLP-1 este un produs natural în intestinul subțire și gros, ca răspuns la prezența alimentelor. De asemenea, neuroni din sistemul nervos central, în special din trunchiul cerebral, produc GLP-1, având rol în reglarea apetitului și a sațietății. Acest hormon stimulează producția și eliberarea insulinei de către pancreas, contribuind la reglarea glicemiei și încetinind pasajul gastric, inducând sațietate, în special după consumul de alimente bogate în proteine.
Importanța alimentației
Medicamentele GLP-1 scad aportul caloric, dar este esențial să se mențină un stil de viață sănătos. Pacienții care nu adoptă obiceiuri alimentare sănătoase și activitate fizică adecvată pot recăpăta kilogramele pierdute după încetarea tratamentului și pot pierde beneficiile asupra sănătății cardiovasculare.
Un alt aspect important este riscul de malnutriție, având în vedere că scăderea apetitului și efectele adverse, cum ar fi greața, pot împiedica pacienții să obțină toți nutrienții necesari. Carențele pot duce la pierderea masei musculare, ceea ce va îngreuna scăderea în greutate și va crește rezistența la insulină. Un studiu recent a concluzionat că principalele carențe alimentare după 12 luni de tratament sunt vitamina D, fier, calciu, vitamina B1 și vitamina B12.
Comunicarea cu medicul specialist
Este esențial ca pacienții să comunice cu medicul specialist pe tot parcursul tratamentului pentru a monitoriza efectele adverse și pentru a stabili un program alimentar și un plan de activitate fizică adecvat. Recomandările privind creșterea consumului de alimente proteice trebuie să fie bine explicate, deoarece pacienții pot consuma cantități mari de carne și produse ultraprocesate din carne, ceea ce poate crește riscurile de boli renale. Pacienții trebuie să fie învățați să alterneze sursele de proteine animale slabe (pui, pește) cu cele vegetale (tofu, linte, năut, fasole), limitând consumul de carne roșie și evitând produsele ultraprocesate din carne.
Surse de fier și calciu
Fierul este esențial pentru organism, fiind component al hemoglobinei și mioglobinei, care leagă oxigenul. Surse alimentare valoroase de fier includ scoicile, peștele, carnea de curcan, fasolea, lintea, năutul, mazărea, tofu, semințele de dovleac, quinoa, spanacul și ciocolata neagră. Asocierea legumelor cu alimente bogate în vitamina C poate crește absorbția fierului.
Calciul este cel mai abundent mineral din organism, având roluri importante în structura oaselor, contracția musculară și secreția hormonilor. Surse bune de calciu sunt produsele lactate, tofu coagulat cu săruri de calciu, sardinele conservate, semințele de chia și de susan, tahini și kale.
