DARPA dezvoltă un robot revoluționar pentru întreținerea sateliților în spațiu
Agenția americană din domeniul apărării DARPA pregătește lansarea în această vară a programului Robotic Servicing of Geosynchronous Satellite (RSGS), destinat alimentării, reparațiilor și întreținerii sateliților pe orbită. Anunțul a fost făcut de grupul de cercetare și dezvoltare al armatei americane.
Programul RSGS se va concentra pe o „suită robotică de service extrem de capabilă”, care va efectua sarcini critice pentru sateliții care necesită „modernizări pe orbită, inspecții, rezolvarea anomaliilor și relocare”. Această inițiativă vizează sateliții aflați pe orbită geosincronă (GEO), care sunt poziționați la aproximativ 35.786 kilometri deasupra Pământului, la o altitudine de aproximativ 90 de ori mai mare decât Stația Spațială Internațională.
Sateliții GEO se află într-un punct optim, unde viteza lor orbitală coincide cu rotația Pământului, permițându-le să obțină o imagine consistentă a unei porțiuni de planetă, esențială pentru telecomunicații fiabile, monitorizarea climatică sau apărarea pe termen lung. Totuși, sateliții de la această altitudine au puține opțiuni dacă rămân fără combustibil, majoritatea fiind deorbitati pentru a face loc altora noi.
Având în vedere creșterea deșeurilor spațiale și riscul de coliziune între sateliți, DARPA, împreună cu partenerii săi, își propune să prelungească durata de viață a sateliților GEO. Programul RSGS a fost anunțat inițial în 2017, dar a suferit întârzieri din diverse motive, inclusiv retragerea contractorului inițial, Maxar Technologies, în 2019, și întreruperile cauzate de pandemie.
Se estimează că primul robot din cadrul programului RSGS va începe activitatea anul viitor, după o călătorie de 10 luni pe orbita geosincronă, utilizând propulsie electrică. Printre participanții la program se numără NASA, SpaceLogistics (o subsidiară Northrop Grumman) și Laboratorul de Cercetare Navală al SUA. DARPA își propune să asigure că robotul de service va fi capabil „să se adapteze la o varietate de misiuni și condiții pe orbită”, având în vedere siguranța și eficiența.
Chiar și sateliții complet funcționali își pot scurta durata de viață operațională din cauza sarcinilor utile învechite, ceea ce reprezintă o problemă pentru proprietarii de active de milioane de dolari. Sateliții GEO, echipați cu sisteme redundante și capacitate maximă de combustibil, devin mai complexi, grei și costisitori. Un satelit geostaționar tipic are o durată de viață de aproximativ 15 ani, în timp ce sateliții Starlink (SpaceX) de pe orbita terestră joasă (LEO) au o durată de viață de aproximativ 5 ani, având o rată rapidă de reîmprospătare care permite înlocuirea frecventă și la costuri reduse.
