Țările europene cu cei mai mulți angajați în contracte temporare și cu normă redusă
Aproape unul din 11 angajați din Uniunea Europeană nu are un loc de muncă stabil și este nevoit să accepte contracte temporare sau part-time, potrivit unui raport al Eurofound. Italia și Spania conduc clasamentul, în timp ce România înregistrează cel mai mic procent al acestui fenomen din UE.
Clasamentul angajaților fără locuri de muncă stabile
Pentru mulți europeni, munca temporară nu reprezintă o alegere, ci singura opțiune disponibilă. Eurofound definește această situație prin termenul INE (Involuntary Non-standard Employment), care include persoanele obligate să accepte contracte pe durată determinată sau locuri de muncă part-time, deoarece nu găsesc un loc de muncă stabil, cu normă întreagă.
Datele arată că Europa este împărțită în mai multe grupuri distincte. Cele mai ridicate niveluri de ocupare involuntară în forme nestandardizate se regăsesc în special în țările mediteraneene: Italia ocupă primul loc, cu 18,4% dintre angajați aflați în această situație. Urmează Spania, cu 17%, Cipru cu 15%, Portugalia cu 13,3%, Finlanda cu 13,2% și Grecia cu 12,5%. Franța se situează la 10%, iar Belgia la 8,2%.
România, excepția din clasamentul european
La polul opus se află România, care înregistrează cea mai mică pondere a angajaților aflați în forme involuntare de muncă nestandardizată din Uniunea Europeană. Potrivit datelor Eurofound, doar 1,4% dintre lucrătorii români se află în această categorie. România este urmată de Lituania (1,7%), Slovacia (2,2%), Ungaria (2,5%) și Bulgaria (2,6%).
Specialiștii avertizează însă că procentul redus nu înseamnă neapărat că piața muncii este mai flexibilă sau mai atractivă, ci poate reflecta și o preferință puternică pentru contractele clasice cu normă întreagă.
Femeile și muncitorii slab calificați, cei mai expuși
Potrivit Eurofound, persoanele aflate în locuri de muncă instabile sunt „disproporționat concentrate” în rândul muncitorilor cu studii primare și al lucrătorilor din ocupații manuale. Femeile sunt mai expuse decât bărbații, cele mai mari diferențe fiind observate în Franța și Germania. În schimb, cele mai mici decalaje între sexe se regăsesc în Regatul Unit, Polonia și Lituania.
Instituția susține că o parte din această diferență poate fi explicată inclusiv prin discriminarea de pe piața muncii, unele contracte temporare fiind folosite de angajatori pentru a evalua lucrătorii despre care consideră că ar putea avea disponibilitate redusă din cauza responsabilităților familiale.
Cum a reușit Polonia să reducă numărul contractelor temporare
Polonia este una dintre țările care au înregistrat cele mai mari progrese în ultimele două decenii. Ponderea angajaților aflați în forme involuntare de muncă nestandardizată a scăzut de la aproape 22% în 2006 la 7% în 2024. Evoluția este pusă pe seama modificărilor aduse legislației muncii începând cu 2016, care au limitat utilizarea contractelor temporare și au crescut taxarea acestora.
Și Spania a introdus măsuri pentru creșterea stabilității pe piața muncii, creând contractul fijo discontinuo, destinat lucrătorilor sezonieri, precum angajații din hoteluri, agricultură sau alimentație publică. Contractul este permanent, însă activitatea se desfășoară sezonier, iar angajatorul este obligat prin lege să recheme angajatul la începutul fiecărui nou sezon.
Unde aleg oamenii să lucreze part-time
În unele țări europene, munca part-time nu este o soluție de compromis, ci o alegere voluntară. Țările de Jos conduc detașat clasamentul, 45% dintre lucrătorii cu program redus alegând în mod deliberat această variantă în locul unui contract cu normă întreagă. Urmează Austria, cu 31,5%, Germania cu 29,8%, Danemarca cu 27,5% și Belgia cu 26,1%.
La polul opus se află din nou România, unde doar 0,3% dintre lucrătorii part-time au ales voluntar acest tip de program. Bulgaria ocupă penultimul loc, cu 1,3%, iar Croația înregistrează 2,3%.
Potrivit cercetătorilor, în state precum Țările de Jos sau Belgia, munca part-time este adânc înrădăcinată în cultura organizațională și este privită ca o modalitate de a obține un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală.
