Moștenirea familiei: Are mama dreptul să vândă locuința după decesul tatălui, având un copil minor?
Una dintre cele mai frecvente dileme juridice din România este legată de posibilitatea înstrăinării bunurilor comune după decesul unuia dintre soți. Când există și un copil, situația devine diferită față de cazul în care există doar soțul supraviețuitor. Deși poate părea firesc ca părintele supraviețuitor să decidă asupra bunurilor, legea intervine pentru a proteja interesele celui mai vulnerabil membru: copilul minor.
Potrivit Codului Civil, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt deținute în „devălmășie”, ceea ce înseamnă că nicio persoană nu are o cotă clar definită, totul fiind la comun. Însă, în momentul decesului unuia dintre soți, devălmășia dispare, iar proprietatea devine coproprietate, unde fiecare metru pătrat este împărțit conform legii. Legea prevede că soția supraviețuitoare nu devine proprietara întregii case. Aceasta deține jumătate din locuință prin contribuția la căsătorie, iar cealaltă jumătate, care a aparținut soțului decedat, formează masa succesorală care se împarte între soție și copil.
În această situație, soția are dreptul la un sfert din partea soțului, în timp ce copilul primește celelalte trei sferturi. Astfel, mama deține o cotă majoritară, dar copilul este coproprietar pe o bucată semnificativă din locuință. Dacă soțul supraviețuitor dorește să înstrăineze bunul imobil, trebuie să facă acest lucru cu încredințarea instanței de judecată.
Mitul „este copilul meu, fac ce vreau”
Cea mai mare capcană în care cad părinții rămași singuri este convingerea că, fiind reprezentanții legali ai copilului, pot semna orice act în numele acestuia. Legea română prevede că, deși mama exercită autoritatea părintească, atunci când vine vorba de acte de dispoziție (vânzare, ipotecare sau donare a unor bunuri care aparțin și minorului), ea nu mai are putere absolută. Legea consideră copilul ca pe un proprietar cu drepturi depline, chiar dacă are doar câteva luni sau câțiva ani. Din acest motiv, mama nu poate înstrăina partea copilului din imobil fără o supraveghere strictă din partea statului.
Orice tentativă de a vinde fără respectarea procedurilor legale va fi respinsă de notarul public, deoarece actul ar fi lovit de nulitate absolută.
Rolul Instanței de Tutelă și protecția banilor
Pentru ca un imobil unde un minor este coproprietar să poată fi vândut, este obligatorie obținerea unei autorizații de la instanța tutelară. În acest proces, un judecător analizează dacă vânzarea este „de o necesitate vădită sau de un folos neîndoielnic” pentru copil. Părintele trebuie să demonstreze de ce este necesară vânzarea, de exemplu, pentru a se muta într-o locuință mai potrivită pentru creșterea copilului sau pentru nevoia urgentă de fonduri pentru educația ori sănătatea acestuia.
Judecătorul va impune condiții stricte pentru protejarea banilor obținuți din vânzarea bunului. Partea din prețul de vânzare care îi revine copilului nu ajunge în portofelul mamei, ci este depusă într-un cont bancar deschis pe numele minorului, la care părintele nu are acces decât cu o nouă autorizare specială, justificată prin nevoile stricte ale copilului. Contul este blocat până când minorul împlinește vârsta de 18 ani și poate decide singur asupra fondurilor.
