Florin Mitroi, ținta unei escrocherii digitale
Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, avertizează cetățenii cu privire la un profil fals care îi folosește numele și imaginea pentru a promova investiții și câștiguri financiare.
Acesta subliniază că nu are nicio legătură cu mesajele transmise de acest profil fals și îi îndeamnă pe oameni să nu transmită bani, date personale, informații bancare sau parole persoanelor care îi contactează în numele său.
„Vă informez că circulă mesaje transmise de un profil fals care folosește numele și imaginea mea pentru a promova presupuse oportunități de investiții și câștiguri financiare. Nu am nicio legătură cu aceste mesaje, cu acel profil sau cu presupusa ofertă de investiții. Vă rog să fiți extrem de atenți și să nu trimiteți bani, date personale, informații bancare sau parole persoanelor care vă contactează în numele meu”, a declarat Florin Mitroi.
El a adăugat că acest cont este fals și trebuie raportat, îndemnând cetățenii să distribuie această informare pentru a preveni ca altcineva să fie păcălit. Mitroi a menționat că singurele informații oficiale despre activitatea sa sunt publicate pe canalele oficiale.
„Vă mulțumesc pentru atenție și pentru că ajutați la răspândirea acestei informări!”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Constanța.