Pisica în Roma Antică: Un simbol al statutului și un protector al hranei
La data de 8 august, este serbată Ziua Internațională a Pisicilor, o ocazie de a reflecta asupra rolului esențial pe care aceste feline îl aveau în trecut. În Imperiul Roman, pisicile erau apreciate ca animale de companie și simboluri ale statutului social, diferit de Egipt, unde erau considerate ființe sacre.
Dr. Ana Hamat, arheolog la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), subliniază importanța pisicii în viața cotidiană a romanilor. „Pisica nu este o poveste nouă; era un animal important pentru romani. Există numeroase stele funerare care le înfățișează pe ele și copii sau femei ținând în brațe o pisică. Romanii erau mari admiratori ai animalelor de casă, iar aceste animale simbolizau bogăția și statutul familiei”, afirmă dr. Hamat.
Păzitoarea proviziilor armatei romane
Pisicile aveau un rol vital în menținerea igienei și protejarea resurselor alimentare. Soldații și negustorii romani se bazau pe pisici pentru a îndepărta rozătoarele, esențiale pentru sănătatea alimentară a armatei. „Pisicile însoțeau coloanele armatei romane, asigurându-se că proviziile de hrană rămân intacte. În absența unei hranei adecvate, sănătatea soldaților era pusă în pericol din cauza bolilor răspândite de rozătoare”, explică dr. Hamat.
Romanii admirau pisicile pentru independența și autonomia lor. „Pisica reprezenta independența; nu avea nevoie de om, își găsea singură hrana și se distra pe cont propriu, dar prefera compania oamenilor. Erau frumoase, folositoare și, indiferent de cât de independente erau, tot se întorceau acasă la finalul zilei”, adaugă arheologul.
Urmele trecutului: amprentele pisicilor pe țiglele romane
Prezența pisicilor în orașele și taberele romane este documentată și prin amprentele lăsate pe materialele de construcție. „Lăbuțele pisicilor se regăsesc pe țiglele care urmau să fie arse. Aceste țigle erau lăsate la soare înainte de ardere, iar pisicile umblau pe lutul moale, lăsându-și amprentele. Avem multe dovezi ale acestor amprente pe tot teritoriul roman”, concluzionează dr. Hamat.
