Captura surprinzătoare de la Constanța: Trei indivizi acuzați de proxenetism, inclusiv un fost rector al Universității Ovidius
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut trei persoane (doi bărbați și o femeie), cu vârste cuprinse între 38 și 55 de ani, în urma cercetărilor într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată.
Conform informațiilor disponibile, unul dintre bărbați, Dănuț Tiberiu Epure, este fostul rector al Universității „Ovidius” din Constanța. Din investigațiile efectuate de polițiști a reieșit că, în perioada ianuarie-martie a.c., femeia de 48 de ani, împreună cu un alt bărbat, de 26 de ani (arestat preventiv într-o altă cauză penală), ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către o persoană vătămată, prin coordonarea activității și sprijin logistic, inclusiv prin postarea de anunțuri online și purtarea de convorbiri telefonice cu clienții interesați, asigurându-le spațiile necesare pentru desfășurarea activității.
Un alt bărbat, de 38 de ani, este suspectat că, în perioada mai-august a.c., ar fi înlesnit practicarea prostituției de către o altă persoană vătămată, oferind sprijin logistic, identificând și închiriind imobile pentru prestarea de servicii sexuale, precum și asigurând transportul în diferite locații și protecția fizică față de clienții cu potențial conflictual.
În plus, bărbatul de 55 de ani ar fi înlesnit practicarea prostituției de către trei persoane vătămate, prin închirierea, în regim hotelier, a unor imobile, în scopul întreținerii de relații sexuale de către acestea. Toate persoanele cercetate ar fi obținut foloase patrimoniale din practicarea prostituției, prin primirea unor sume de bani obținute din serviciile sexuale prestate.
Pe 12 august, polițiștii, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța și I.P.J. Călărași, au pus în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară în județele Constanța și Călărași, la locuințele persoanelor suspectate de săvârșirea faptelor. În urma descinderilor, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.
După administrarea probatoriului, cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. La data de 13 august, acestea vor fi prezentate procurorului de caz, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.