Un „cimitir” de rechini din timpurile preistorice a fost găsit în deșertul Egiptului
Paleontologii au descoperit în deșertul Egiptului dinți fosilizați care arată că cel puțin șapte specii de rechini au populat apele ce acopereau nordul Africii în urmă cu zeci de milioane de ani. Noile fosile, găsite pe Platoul Abu-Tartur, oferă indicii despre un ecosistem marin extrem de bogat din Cretacic, iar două dintre speciile identificate nu mai fuseseră descoperite până acum în Egipt.
Nisipurile deșertului egiptean sunt uscate de mii de ani, dar o mare parte din acest deșert s-a aflat cândva sub apele unei mări care acoperea o bună parte din nordul continentului african. Dovezile sugerează că, în perioada Cretacicului, ar fi putut fi un adevărat paradis tropical, unde curenții ascendenți aduceau nutrienți din adâncuri spre suprafață, alimentând un ecosistem extrem de bogat.
Pe Platoul Abu-Tartur, paleontologii au descoperit dinți fosilizați ai unor rechini care prosperau într-un mediu marin bogat în pești. Numărul speciilor diferite identificate în acel strat al Formațiunii Duwi a ajuns la cel puțin șapte, oferind cercetătorilor o imagine asupra ecosistemelor marine bogate care existau odinioară de-a lungul marginii nordice a Africii.
„Privit în ansamblu, acest grup de fosile indică existența unui ecosistem marin bogat în nutrienți și cu o productivitate ridicată, de-a lungul marginii unei platforme marine în care se formau depozite de fosfați”, scrie echipa de cercetare.
Despre ecosistemul din Cretacic
În Cretacic, în urmă cu aproximativ 145 până la 66 de milioane de ani, clima Pământului arăta foarte diferit față de prezent. Activitatea tectonică făcea planeta mai caldă, iar calotele glaciare polare erau foarte reduse sau absente. Nivelul mărilor era mult mai ridicat, astfel încât întinse suprafețe de uscat din prezent se aflau sub apă, inclusiv regiuni din nordul Africii.
O parte din dovezi provin din depozitele de fosfați, care se formează frecvent în zone cu o productivitate marină ridicată. Fosforitele din Formațiunea Duwi păstrează nu doar urmele acestei mări dispărute, ci și indicii despre cât de productive erau apele sale. În cercetări anterioare, cercetătorii identificaseră două specii de rechini, iar recent au descoperit alți 14 dinți fosilizați care aparțineau altor cinci specii, niciuna dintre ele nefiind identificată anterior la Abu-Tartur.
Identificarea speciilor
În cazul rechinilor preistorici, dinții sunt printre puținele rămășițe fosile care se păstrează. Unele diferențe între dinți pot fi decisive pentru identificarea unei specii. Cercetătorii au stabilit că dinții descoperiți aparțin celor cinci specii: Cretalamna cf. maroccana, Scapanorhynchus cf. raphiodon, Serratolamna cf. serrata, Squalicorax bassanii și Squalicorax pristodontus. Două dintre acestea, Serratolamna cf. serrata și Squalicorax bassanii, sunt raportate pentru prima dată în Egipt.
Scapanorhynchus cf. raphiodon, rechinul cu dinții lungi și subțiri, ar putea reprezenta prima apariție cunoscută a acestei specii în Africa, fiind, de asemenea, cel mai recent exemplar cunoscut în registrul fosil. Formele diferite ale dinților sugerează că acești prădători ocupau nișe ecologice diferite într-un mediu marin foarte bogat.
Condiții ecologice favorabile
Cercetătorii cred că fenomenul de „upwelling”, prin care apele reci și bogate în nutrienți din adâncurile oceanului urcă spre suprafață, a fost esențial pentru această biodiversitate. Aceste ape aduceau fosfor și alți nutrienți în zonele luminate de soare, favorizând o dezvoltare intensă a planctonului, care susținea populații de pești mici și nevertebrate.
Particularități ale „cimitirului” de rechini
Așa-numitul „cimitir” de rechini are o particularitate importantă. În perioada în care acești rechini au trăit, în zonă s-au acumulat foarte puține sedimente. Din această cauză, stratul de fosfați concentrează fosile provenite dintr-un interval de timp mai lung decât într-o zonă cu sedimente depuse rapid. Dinții reprezintă o acumulare formată de-a lungul timpului și provin de la rechini care ocupau nișe ecologice diferite.
Descoperirea nu demonstrează că toate cele șapte specii au trăit simultan în același loc, dar întărește dovezile că asemenea ecosisteme marine bogate erau răspândite de-a lungul nordului Africii în Cretacicul târziu. Alte depozite de fosfați din regiuni precum Maroc și Siria conțin, de asemenea, fosile aparținând unui număr mare de specii de rechini, sugerând condiții favorabile pentru acești prădători marini.
Astăzi, din acel „paradis” al rechinilor nu a mai rămas aproape nimic. Marea Tethys a dispărut, fostul fund marin s-a transformat în deșert, iar prădătorii care îi străbăteau apele au dispărut cu milioane de ani în urmă. Cu toate acestea, câțiva dinți fosilizați, rămași prinși în rocă, permit oamenilor de știință să reconstituie fragmente din această lume dispărută.
