Un nou risc în cosmos: tehnologia capabilă să descopere arme nucleare camuflate în sateliți
Armele nucleare sunt interzise în spațiu de aproape 60 de ani. O nouă metodă de detectare ar putea ajuta la verificarea respectării acestei promisiuni de către națiuni. Când Statele Unite și Uniunea Sovietică au semnat Tratatul privind spațiul cosmic în 1967, ambele națiuni au convenit să nu plaseze arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă pe orbita Pământului. Articolul IV al tratatului a fost conceput pentru a împiedica extinderea cursei armamentelor nucleare din timpul Războiului Rece în spațiu — un obiectiv împărtășit de ambele superputeri.
Problema, atât atunci, cât și acum, este că niciuna dintre părți nu a avut vreodată o modalitate fiabilă de a confirma că cealaltă parte își respectă cuvântul. După aproape 60 de ani de incertitudine, un studiu de fezabilitate recent realizat de fizicianul Areg Danagoulian de la MIT propune o posibilă soluție: un senzor bazat pe satelit care ar putea căuta semnătura materialului nuclear la bordul unei alte nave spațiale, folosind protoni de înaltă energie capturați de câmpul magnetic al Pământului ca sondă.
Semnul revelator al prezenței unei ogive în spațiu ar fi o explozie puternică de neutroni, pe care oamenii de știință se așteaptă să o producă atunci când acești protoni cu energie ridicată interacționează cu elemente radioactive, precum uraniul, din interiorul unei ogive. Un detector de dimensiunea aproximativă a unei enciclopedii, dotat cu senzori specializați, ar putea identifica neutronii emiși din direcția unei posibile încărcături explozive de la o distanță de aproximativ 2,5 mile (4 kilometri), după aproximativ o săptămână de observare. La distanțe mai mici, detectarea ar putea avea loc mult mai repede.
Riscurile unei explozii nucleare
Consecințele unei explozii nucleare în spațiu sunt dezastruoase. Însă capacitatea unui sistem de detectare de a preveni o explozie nucleară în spațiu va depinde de mai mulți factori, dintre care unii sunt de natură tehnică, dar mulți nu sunt. Pe Pământ, testele cu arme nucleare lasă semnale revelatoare — precum undele seismice, resturile radioactive și rafale intense de lumină și căldură — pe care oamenii de știință au petrecut decenii învățând să le detecteze.
Cu toate acestea, o încărcătură nucleară ar putea fi ascunsă în interiorul unui satelit cu aspect obișnuit, potențial timp de zeci de ani, fără ca nimic din exterior să o dea de gol. Dacă o astfel de armă ar exploda, ar putea pune în pericol mii de sateliți comerciali, științifici și militari într-o singură explozie, umplând orbita cu resturi periculoase.
Pe parcursul majorității istoriei Tratatului privind spațiul cosmic, lipsa unui mecanism de verificare a reprezentat mai degrabă o lacună teoretică decât una urgentă. Cel mai clar exemplu este „Starfish Prime”, unul dintre cele douăsprezece teste nucleare la altitudine mare efectuate de SUA între 1958 și 1962. La 9 iulie 1962, SUA au detonat o încărcătură nucleară de 1,45 megatone la aproximativ 250 de mile (400 km) deasupra Pacificului. Explozia a afectat sateliții, a întrerupt comunicațiile radio timp de câteva ore și a generat aurore artificiale vizibile din Hawaii.
Probleme diplomatice
Impactul unei explozii nucleare în spațiu este semnificativ, iar noul studiu rezolvă o problemă de lungă durată, oferind o metodă de detectare a armelor în spațiu. Totuși, pentru a aduce un satelit suficient de aproape pentru a observa un altul și a-l menține acolo timp de o săptămână, ar însemna menținerea sateliților la o distanță mai mică decât cea obișnuită, ceea ce ar putea trezi suspiciuni cu privire la posibilitatea de a fi spionați sau atacați.
Orice astfel de sistem funcțional ar necesita cooperarea țării al cărei satelit este inspectat, ceea ce ridică întrebări referitoare la normele internaționale. Problemele de politică reprezintă întotdeauna o provocare mai mare decât problemele tehnice.
Suspiciunile privind Rusia
În 2024, oficialii americani au declarat că dețin dovezi conform cărora Rusia dezvoltă o armă nucleară antisatelit, o afirmație pe care Moscova a negat-o. Presupusa navă spațială este satelitul militar rus de radar Kosmos-2553, lansat în 2022, pe o orbită cu un nivel ridicat de radiații. Comportamentul acestui satelit a stârnit suspiciuni că s-ar putea îndrepta către un satelit țintă pentru a exploda ca o armă nucleară.
Orbita Pământului, tot mai aglomerată
Miza este mai mare acum decât era cu câteva decenii în urmă. În 1962, în orbită se aflau 24 de sateliți, operați de două țări. În prezent, sunt monitorizate în spațiu peste 48.000 de obiecte, susținând diverse sisteme esențiale. Sateliții moderni, construți cu componente electronice de serie, probabil nu sunt protejați împotriva radiațiilor generate de o detonare nucleară în spațiu.
Un studiu al guvernului federal a constatat că o singură explozie nucleară la altitudine mare ar putea scoate din funcțiune aproape toți sateliții neprotejați. Pierderile potențiale au crescut pe măsură ce numărul sateliților a explodat și dependența lumii de aceștia a crescut.
