CSM susține înregistrarea partidelor politice de către AEP
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat că reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au fost de acord cu punctul de vedere al AEP, conform căruia înregistrarea partidelor politice ar trebui să fie realizată de Autoritatea Electorală Permanentă. Țuțuianu a menționat că își dorește ca problema dizolvării partidelor politice să rămână în competența Curții Constituționale și a Curții de Apel București, dar să existe și posibilitatea ca AEP să sesizeze instanța în legătură cu o situație de dizolvare.
„CSM este de acord cu punctul de vedere al AEP ca înregistrarea partidelor, o operațiune administrativ-jurisdicțională, să fie efectuată la AEP. În acest sens, CSM-ul ne-a informat că, în anul 2025, a transmis Ministerului Justiției mai multe propuneri de modificare a legislației, inclusiv a legii privind partidele politice, referitoare la înregistrare. Este falsă teza că am inventat un sistem care să permită AEP să decidă fără o bază criterială cu privire la înregistrarea unui partid politic”, a afirmat Adrian Țuțuianu.
El a explicat că cererea de înregistrare a unui partid politic va fi analizată într-un proces public. „Constituim niște completuri în cadrul AEP. Cererea se soluționează în ședință publică. Orice persoană interesată poate să facă o cerere de intervenție, să se opună sau să susțină înregistrarea unui partid politic. Termenul de soluționare a cererii este de 30 de zile. Cinci zile este termenul pentru formularea căii de atac la instanță, Curtea de Apel București, care se pronunță definitiv cu privire la înregistrare sau neînregistrare. AEP are obligația ca, în acele cinci zile, să transmită dosarul integral la Curtea de Apel, care va soluționa cererea în 15 zile”, a adăugat el.
Adrian Țuțuianu a subliniat că, în 50 de zile, s-ar putea decide cu privire la înregistrarea unui partid politic sau la modificarea actelor unui partid politic. De asemenea, el a menționat că dorește ca problema dizolvării partidului politic să rămână la CCR și că este nevoie de clarificarea situației partidelor clonă. „Este necesară lămurirea problemei partidelor pe care presa le-a numit partide clonă, deoarece suprapunerea denumirilor a generat confuzie și, astfel, denaturarea rezultatelor electorale. Am introdus condiția ca denumirea unui partid politic și semnul electoral să îndeplinească două cerințe: distinctivitate, pentru a nu crea confuzie, și disponibilitatea denumirii, care ar trebui rezervată la AEP”, a concluzionat Țuțuianu.