Dinozaurii, maeștri ai adaptării: cum își protejau ouăle în climatul rece
Peste 250 de fragmente de ouă de dinozaur descoperite în Patagonia sugerează că titanozaurii ar fi folosit „incubatoare” naturale pentru a-și proteja ouăle de frig. O echipă de cercetători a analizat aceste coji de ouă într-un studiu publicat în revista Royal Society Open Science, afirmând că aceste ouă sunt cele mai sudice descoperite vreodată. În perioada în care dinozaurii și-au depus ouăle, cuiburile s-ar fi aflat la aproximativ 55-60 de grade latitudine sudică, într-un climat comparabil cu cel al orașului New York din prezent.
Ouăle, de dimensiunea unei mingi de fotbal și aparținând tipului Fusioolithus, au fost depuse de titanozauri, ultimul grup de sauropode uriașe, cu gât lung, care au trăit pe Pământ. Până în prezent, fragmente de coji de ouă Fusioolithus fuseseră descoperite doar în regiuni cu climate mai calde.
Construcția „incubatoarelor” pentru ouă
Ouăle dinozaurilor aveau nevoie de o anumită cantitate de căldură pentru ca embrionii să se dezvolte. Pe măsură ce se îndreptau spre Polul Sud, temperaturile scădeau, în special iarna, când lumina solară era limitată. Titanozaurii nu puteau să se așeze pe ouă pentru a le încălzi, deoarece acest lucru ar fi dus la distrugerea ouălor.
Cercetările anterioare au arătat că cojile fosilizate sunt extrem de poroase, ceea ce este asociat cu cuiburile de dinozauri care erau complet acoperite, astfel încât ouăle erau îngropate. Acoperirea ouălor ajută la păstrarea căldurii în interiorul cuibului, o strategie similară cu cea folosită de țestoasele marine. Totuși, cercetătorii cred că această metodă nu ar fi fost suficientă pentru a menține ouăle la temperatura necesară în Patagonia.
Surse de căldură alternative
Cercetătorii au observat că rudele actuale ale dinozaurilor, precum crocodilii de apă sărată și curcanii australieni de tufiș, folosesc o soluție ingenioasă prin adunarea materiei vegetale în descompunere în jurul ouălor. Acest proces generează căldură pe măsură ce materia organică se descompune. Porii mari observați în cojile fosilizate susțin această ipoteză, fiind necesari pentru a permite pătrunderea oxigenului în ouăle îngropate.
Latitudinea ridicată a regiunii în Maastrichtian sugerează că ouăle erau îngropate într-un cuib de tip movilă, unde descompunerea microbiană ar fi reprezentat principala sursă de căldură pentru incubație. Aceasta indică faptul că titanozaurii cuibăreau la latitudini mai mari decât se credea anterior.