Una dintre enigmele științei: noile revelații despre anestezia generală și impactul ei asupra creierului
Peste 350 de milioane de intervenții chirurgicale sunt efectuate anual în întreaga lume sub anestezie generală, iar modul exact în care funcționează substanțele utilizate pentru a induce somnul pacientului rămâne în mare parte neclar. Descoperirile recente ale cercetătorilor oferă o mai bună înțelegere a mecanismelor fundamentale ale creierului și sugerează indicii inedite despre originile conștiinței.
În 1797, amiralului britanic Horatio Nelson i-a fost amputat brațul drept după ce a fost rănit în bătălia de la Santa Cruz de Tenerife. Operația i-a salvat viața, dar, conform legendei, singurul anestezic la dispoziția sa a fost o gură de rom. Până în 1846, majoritatea intervențiilor chirurgicale, inclusiv amputările, se realizau cu pacienții conștienți. Introducerea anestezicelor a revoluționat această practică, permițând oprirea temporară a conștiinței.
Există numeroase anestezice care pot induce starea de inconștiență, de la gaze precum xenonul, rar utilizate, până la propofol, cel mai frecvent medicament pentru anestezia generală. Totuși, nu se știe cu certitudine dacă starea de inconștiență necesită oprirea completă a activității întregului creier sau dacă anumite regiuni sunt mai importante decât altele. Nick Franks, profesor de biofizică și anesteziologie la Imperial College London, afirmă că anumite regiuni ale creierului se opresc mai repede, ceea ce ridică întrebări cu privire la declanșarea opririi generale a activității cerebrale.
Rolul talamusului și al altor regiuni cerebrale
Talamusul, situat în adâncul creierului și având rolul de centru de legătură între diferitele regiuni cerebrale, pare a fi prima zonă care își încetează activitatea în urma administrării anestezicului. Acesta este esențial pentru inițierea și menținerea somnului. Franks subliniază că stimularea talamusului poate readuce un animal în starea de trezire, sugerând că aceasta este o zonă critică pentru conștiință. Alți cercetători consideră că scoarța cerebrală este principalul „centru al conștiinței”, dar și lobul frontal și cel parietal joacă roluri importante în procesul conștientizării.
A treia stare de conștiință
Au fost identificate indicii privind existența unei stări intermediare de conștiință, în care un individ nu este nici treaz, nici complet adormit. Fenomenul cunoscut sub numele de „conștiență accidentală” sau „trezire intraoperatorie sub anestezie” se manifestă la aproximativ 1 din 15.000 de pacienți, care își pot aminti de evenimentele din timpul intervenției chirurgicale. Anestezistul consultant Jaideep Pandit a realizat experimente în care pacienții sub anestezie aveau posibilitatea de a-și mișca mâna, demonstrând că o treime dintre aceștia au reușit să strângă degetele la comandă, sugerând astfel existența unei a treia stări de conștiință.
Problema dificilă a conștiinței
„Problema dificilă a conștiinței” rămâne un mare mister științific. Andrea Luppi, neurolog la Universitatea din Cambridge, studiază conectivitatea funcțională a creierului în timpul anesteziei. Folosind scanări RMN, el a observat că activitatea neuronală devine mai puțin „unică” și mai asemănătoare între pacienți, sugerând că regiunile cerebrale afectate de anestezie sunt cele care au evoluat cel mai recent. Luppi consideră că anestezia împiedică comunicarea între zonele îndepărtate ale creierului, ceea ce sugerează că conștiința se bazează pe coordonarea diferitelor regiuni cerebrale.
Înțelegerea conștiinței rămâne limitată, iar cercetătorii continuă să exploreze aceste aspecte complexe pentru a descifra secretele sale.
