Un gigant al construcțiilor europene contestă decizia licitației pentru pasajul Tomis – Aurel Vlaicu
Procedura pentru desemnarea constructorului pasajului rutier de la intersecția Bulevardului Tomis cu Bulevardul Aurel Vlaicu ar fi trebuit să se încheie luna aceasta, însă licitația a fost contestată. Contractul nu a fost încă atribuit, deoarece STRABAG, una dintre principalele companii de construcții din Europa, a decis să conteste procedura.
STRABAG este lider pe piețele din Austria, Germania și țările din estul Europei, având o cifră de afaceri de circa 10 miliarde de euro anual. Contestația a fost înregistrată în data de 6 octombrie, compania fiind nemulțumită de faptul că a acumulat punctaj doar pentru locul doi. Compania care a acumulat cele mai multe puncte și care ar putea obține contractul este asocierea formată din Freyom SRL (lider) – Procons Group SRL.
După soluționarea contestației, Primăria Constanța va atribui contractul, iar lucrările vor începe, cel mai probabil, la începutul anului viitor. Licitația vizează proiectarea, execuția și asistența tehnică pentru construcția unui pasaj rutier denivelat, fiind condiționată de aprobarea finanțării. Proiectul este realizat în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA și este finanțat prin Programul Transport 2021–2027.
Pentru realizarea investiției sunt necesare și lucrări de eliberare a terenului, astfel încât aceasta să poată fi realizată în condiții optime. Traseul proiectat se suprapune în totalitate pe traseul bulevardelor existente. Având în vedere că este vorba de o intersecție, vor fi asigurate trei benzi pe sens, astfel încât fiecare sens să aibă o bandă dedicată.
Durata de realizare a obiectivului de investiții (realizare documentații și execuție lucrări) este de 120 de zile de la data ordinului de începere pentru proiectare și 20 de luni de la data ordinului de începere pentru execuție.
Ce firme s-au mai înscris la licitație
Prima ofertă a fost depusă de STRABAG, având subcontractori Ekcon CEI SRL, Luxten Lighting Company SRL, Zublin România SRL, MDM Green Partners SRL, dar și Integrated Road Solutions SRL. O ofertă a fost depusă de Tracon SRL, alături de subcontractorii Protelco SRL și Prospect Drill SRL.
Ofertă a depus și asocierea Autoprima Serv SRL (lider) – Drum Pod Invest SRL – CML.RO SRL, având subcontractori Helmert SRL, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Gazmind SRL, San Electroterm Grup, Danavi SRL, Radu Luca Vision și Proiect-Construct Regiunea Transilvania SRL.
O altă ofertă a venit din partea Swietelsky Construct SRL (lider) – Swietelsky Magyarország Kft, cu subcontractorii San Electroterm Grup SRL, Ekcon CEI SRL, VCE Vienna Consulting Engineers, Asfalt Dobrogea SRL, Zublin România SRL, Drum Serv SRL. În ceea ce privește asocierea Freyom SRL (lider) – Procons Group SRL, aceasta are ca subcontractori Inginerie Drumuri și Poduri SRL, Aedilis Proiect SRL, Geodesign SRL, Redis SRL, Ecology View SRL, Cornel & Cornel Topoexim SRL, Pado Group Infrastructures SRL, Walhalla Invest Prodcomimpex SRL, Crito Prod SRL, Empo Consult SRL, Procons Group.