Noi detalii în cazul tinerei găsite fără viață în Vâlcea
Principalul suspect în cazul tinerei de 28 de ani, al cărei cadavru a fost găsit într-o valiză în râul Olt, urmează să fie audiat pentru prima dată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, este cercetat pentru omor calificat și a fost adus în țară din Elveția pe 6 octombrie, după ce s-a predat autorităților elvețiene.
Suspectul s-a predat la o secție de poliție din Elveția pe 28 septembrie, iar pe 6 octombrie a fost adus în țară, fiind ulterior dus în arestul din Vâlcea, unde va rămâne pentru 30 de zile. Vineri, acesta va trebui să le explice anchetatorilor circumstanțele în care a avut loc moartea tinerei.
Pe 22 septembrie, o persoană care pescuia pe malul râului Olt, în zona Barajului Ionești, din județul Vâlcea, a anunțat poliția despre descoperirea unui bagaj care plutea la suprafața apei. În interiorul acestuia se afla cadavrul unei femei. În urma cercetărilor, s-a stabilit că victima era o femeie de 28 de ani, originară din județul Dolj, care locuia fără forme legale într-o comună din județul Vâlcea.
Necropsia a relevat mai multe leziuni traumatice pe corpul victimei, iar anchetatorii au concluzionat că moartea acesteia a fost violentă și a avut loc pe 21 septembrie 2023.