Constanța va rămâne fără apă caldă timp de trei zile
Termocentrala Constanța anunță întreruperea furnizării apei calde în perioada 19-21 octombrie 2026, din cauza unor lucrări necesare la instalațiile electrice ale centralei. Oprirea instalațiilor de producere va începe duminică, 18 octombrie, la ora 22:00.
Intervențiile vizează conectarea și punerea sub tensiune a circuitelor electrice definitive, esențiale pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a întregii centrale.
Lucrările fac parte din proiectul „Sursă de producere a energiei utile termice prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța”. Pentru realizarea acestora în condiții de siguranță, este necesară oprirea completă a instalațiilor de producere începând de duminică seară.
Furnizarea apei calde va fi reluată etapizat, după finalizarea intervențiilor.
Constănțenii pot obține informații suplimentare contactând Dispeceratul Termocentralei Constanța, disponibil non-stop, la numărul de telefon 0241 585 300.