Actul normativ privind carburanții a fost oficializat în Monitorul Oficial
Ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața combustibililor a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial. Guvernul a aprobat ordonanța care instituie măsuri de protejare a economiei și populației pe durata acestei situații de criză.
„Se declară situație de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere până la data de 30 iunie 2026 inclusiv. Durata situației de criză poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, atât timp cât persistă împrejurările care au determinat situația de criză, prin acte normative emise de Parlamentul sau Guvernul României. Încetarea situației de criză și a măsurilor de protecție se poate dispune înainte de împlinirea termenului prevăzut”, se arată în ordonanța adoptată de Guvern.
Printre măsurile prevăzute în actul normativ se numără limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină și motorină, la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic, fiind exceptate exporturile și livrările intracomunitare. În cazul constatării unor adaosuri comerciale peste limitele stabilite, se vor aplica amenzi cuprinse între 0,5% și 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancționării.
De asemenea, ordonanța prevede posibilitatea operatorilor economici de a diminua conținutul de biocarburant din volumele de benzină puse pe piață de la 8% la minim 2% pe perioada de aplicare a măsurilor de protecție. Pentru a asigura necesarul intern de consum, exportul de motorină și țiței va fi efectuat doar cu acordul ministerului cu atribuții în domeniul economic și al ministerului de resort.
Reglementări pentru piața gazelor
Ordonanța conține, de asemenea, modificări privind piața gazelor naturale, menite să elimine ambiguitățile juridice și riscurile de interpretare neunitară, asigurând delimitarea corectă a atribuțiilor instituțiilor publice. Aceste reglementări vizează prevenirea disfuncționalităților în implementarea mecanismului de alocare a gazelor naturale și reducerea riscurilor de litigii.
Principalele modificări cu privire la gazele naturale includ: instituirea unui mecanism clar de repartizare proporțională a cantităților disponibile, în funcție de consumul estimat al clienților fiecărui furnizor; introducerea unor prevederi detaliate privind defalcarea cantităților pe categorii de consum; precum și stabilirea unor reguli explicite de calcul, inclusiv determinarea stocurilor minime și recalcularea cantităților în funcție de evoluția consumului.
Alte modificări vizează reglementarea unui mecanism de recalculare și ajustare periodică, bazat pe datele transmise de operatorii din piață, precum și instituirea unor obligații de transmitere și actualizare a datelor între producători, furnizori și autoritățile competente.