Daniel Georgescu îi transmite lui Decebal Făgădău: PSD Constanța are șanse să câștige Primăria cu orice persoană de pe liste
În cursul zilei de sâmbătă, 21 martie 2026, au avut loc alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Înainte de începerea votului, Daniel Georgescu, președintele Organizației Județene, i-a transmis un mesaj lui Decebal Făgădău. Georgescu a declarat: „Îl aștept pe Decebal la discuții, împreună cu Eduard Martin. Noi l-am invitat, iar el a răspuns printr-o candidatură la funcția de președinte al Organizației Județene. Vreau să îi spun atât: PSD poate câștiga Primăria Constanța cu orice candidat, dar nu poate câștiga Primăria fără PSD.”