Descoperire surprinzătoare la Mangalia: mașină de lux căutată în Olanda, găsită de poliția de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit la Mangalia un autoturism căutat de autoritățile din Olanda, aflat în posesia unui cetățean român.
În data de 08.03.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Olanda, condus de un cetățean român. În urma verificărilor efectuate cu ajutorul aplicației eDAC, s-a constatat că autoturismul figurează ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autoritățile din Olanda.
Autoturismul, evaluat la 30.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor. În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun.