Primărie din Bălțați, județul Iași, obligată să plătească 1,2 milioane de euro
O primărie din județul Iași se află într-o situație financiară dificilă, fiind obligată de instanță să plătească peste un milion de euro unei firme din comună. Decizia a fost luată după ce instanța a stabilit că primăria din Bălțați este vinovată pentru că firma a ratat un contract cu fonduri europene din cauza unei adeverințe eliberate prea târziu.
Deja, mai multe utilaje, mașini și sute de hectare de pășune ale primăriei au fost vândute, iar pe lista executorului judecătoresc se află și dispensarul, precum și căminul cultural. Primarul Vasile Aștefanei nu își găsește nimic de reproșat și speră la amânarea datoriei.
„Suntem penalizați de Uniunea Europeană pentru că nu atragem fonduri europene. Noi, fermierii, ne dăm peste cap să atragem, dar găsești câte un primar, câte o primărie care nu vrea să îți dea actele. Atunci ce faci?!”, a declarat Ovidiu Hlihor, un fermier din Bălțați, care a pierdut un proiect european de peste un milion de euro din cauza primăriei.
Ovidiu a avut nevoie de al doilea certificat de urbanism, dar primăria a refuzat să îl emită fără niciun motiv. Instanța a obligat primăria să emită certificatul, însă acest lucru s-a întâmplat prea târziu pentru a mai putea finaliza proiectul. Acum, bărbatul are de recuperat 1,2 milioane de euro, plus penalități de 10%.
„Instanța de la Curtea de Apel din Iași a dat o decizie prin care a eșalonat suma restului de plată pe trei ani. Domeniul public nu poate fi scos la vânzare, ca să terminăm odată cu presupunerile. Salariile, funcționarea și dezvoltarea nu pot fi oprite”, a afirmat primarul Aștefanei.
Decizia de eșalonare a prejudiciului nu este definitivă, iar fermierul intenționează să facă apel. Între timp, executorul judecătoresc a început să vândă bunurile comunei, inclusiv utilaje și mașini, iar dispensarul și căminul cultural sunt incluse pe lista de vânzare.
„Au o posibilitate mai ridicată de valorificare, cu o recuperare mai bună a sumelor, astfel încât să nu fim nevoiți să vindem toată pășunea comunei Bălțați pentru recuperarea prejudiciului. Interesul nostru este să vindem un singur imobil, să luăm toți banii înapoi”, a declarat Bogdan Tufeanu, executor judecătoresc.
Localnicii își exprimă îngrijorarea față de situație, subliniind că banii pentru construirea acestor bunuri au provenit din contribuțiile lor. Până în prezent, aproximativ 30% din prejudiciu a fost recuperat. Proiectul european ratat includea plantarea unei livezi de 5 hectare de caise, construirea unui depozit frigorific și a unei linii de procesare a fructelor.