Întreaga poveste a escrocheriei: doi administratori din Oradea au păcălit firme din Slovacia și Lituania cu aproape un milion de euro
Doi administratori de firme din Oradea sunt acuzați că au înșelat două societăți din Slovacia și Lituania cu aproape 900.000 de euro, în cadrul unor contracte de vânzare-cumpărare de cereale provenite din Ucraina. Potrivit procurorilor, aceștia ar fi creat aparența unor plăți pentru a induce în eroare partenerii comerciali.
Cei doi suspecți, cetățeni româno-moldoveni, au fost plasați sub control judiciar pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus măsura controlului judiciar pe 30 martie, într-un dosar penal de înșelăciune în domeniul comerțului cu cereale.
În perioada 2022–2023, unul dintre inculpați, în calitate de administrator al unei societăți comerciale care se ocupă cu comercializarea cerealelor, ar fi indus și menținut în eroare reprezentanții a două societăți comerciale din Slovacia și Lituania. Aceștia au încheiat și derulat contracte de vânzare-cumpărare de cereale (porumb și grâu provenit din Ucraina), cauzând un prejudiciu total de aproximativ 847.000 de euro.
Celălalt inculpat, cercetat pentru complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, ar fi acționat ca intermediar în relația cu persoanele vătămate, inclusiv prin transmiterea unor documente bancare, cu scopul de a crea aparența că datoriile au fost achitate.
Măsura controlului judiciar a fost considerată necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și pentru prevenirea sustragerii inculpaților de la urmărirea penală și judecată. Pe durata controlului judiciar, inculpaților le-au fost impuse obligații de a se prezenta la organul de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați, de a nu părăsi teritoriul României fără încuviințarea organului judiciar și de a nu comunica, direct sau indirect, cu persoanele vătămate decât în condițiile stabilite de organul judiciar.