MAI își reorganizează echipele din prefecturi
Ministerul Afacerilor Interne anunță demararea procedurilor de redimensionare a schemelor de personal din prefecturi, având în vedere mărimea județului și volumul de acte ce trebuie verificate de instituție. Cele mai multe posturi, 45, vor fi alocate Prefecturii Municipiului București, în timp ce cele mai puține, 33, vor reveni prefecturilor din Ilfov, Giurgiu și Covasna.
Ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026, Ministerul Afacerilor Interne a demarat procedurile de punere în aplicare a prevederilor acestui act normativ. În acest scop, a fost emis Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/496/06.03.2026 privind redimensionarea schemelor de personal ale Instituțiilor Prefectului, conform prevederilor articolului XLV alin. (2) din OUG nr. 7/2026, care stipulează că, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, ministerul coordonator emite ordinul pentru stabilirea numărului maxim de posturi aferente instituției prefectului.
La stabilirea noilor scheme de personal, au fost avute în vedere criterii obiective, precum numărul actelor administrative emise sau adoptate de autoritățile administrației publice locale, numărul unităților administrativ-teritoriale din fiecare județ, numărul dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată în care Instituția Prefectului are calitatea de parte, populația, nivelul de dezvoltare al județelor, problemele specifice fiecărui areal geografic, precum și volumul activităților legate de legile proprietății.
Bugetul și prioritățile ministerului
Ministrul Cătălin Predoiu a declarat că bugetul ministerului este construit la 34,7 miliarde de lei, față de 33 de miliarde în anul precedent. „Nu a fost simplu să ajungem la acest buget, ce primim să cheltuim și să nu ținem banii nefolosiți, să-i cheltuim pe capitolul stabilit și în mod real stabilit. Este și aici o chestiune legată de integritate, a felului în care privim acest efort pe care cetățenii îl fac plătind taxe și impozite”, a subliniat ministrul.
Noile scheme de personal ale Instituțiilor Prefectului
Noile scheme de personal stabilesc numărul maxim de posturi pentru fiecare județ, după cum urmează:
- Covasna, Giurgiu, Ilfov – 33
- Bistrița-Năsăud, Călărași, Mehedinți, Sălaj, Tulcea – 34
- Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea – 35
- Alba, Arad, Brașov, Gorj, Maramureș – 36
- Argeș, Bacău, Dolj, Galați, Olt, Prahova, Suceava – 37
- Cluj, Constanța, Iași, Timiș – 39
- Municipiul București – 45
Cooperare cu prefecții și subprefecții
Ministerul Afacerilor Interne va coopera în continuare cu prefecții și subprefecții pe bază de dialog și sprijin instituțional pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 7/2026 și pentru o tranziție funcțională în fiecare Instituție a Prefectului.