O bijuterie arhitecturală din inima Constanței are șanse să revivă
O vilă cu arhitectură spectaculoasă, situată pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 30 din Constanța, a intrat în atenția investitorilor imobiliari. Deși clădirea se află într-o stare deplorabilă, un proiect ambițios vizează restaurarea elementelor de patrimoniu și integrarea imobilului într-un nou circuit urban și turistic.
În ultimii ani, investitori cunoscuți pentru proiectele imobiliare dezvoltate în diferite zone ale Constanței s-au arătat interesați de clădirile de patrimoniu. Pe strada Mihail Kogălniceanu, o serie de case cu povești atrag privirile prin elementele arhitecturale deosebite. La numărul 30, vila impunătoare iese în evidență datorită fațadei sale splendide.
Proiectul de revitalizare este inițiat de Bogdan Petre Lotreanu și Ana Maria Lotreanu, prin societatea LPB Holiday Resort. Aceștia au solicitat un certificat de urbanism pentru a demara lucrările necesare readucerii la viață a clădirii. Certificatul de urbanism nr. 216 permite lucrări de punere în siguranță a fațadei, conservarea elementelor decorative, refacerea infrastructurii, recompartimentare, extindere și supraetajare a imobilului, având ca destinație locuințe și spații comerciale.
Certificatul are o valabilitate de un an și este un pas esențial pentru obținerea autorizației de construire. Amplasamentul se află în centrul municipiului Constanța, iar beneficiarul investiției este LPB Holiday Resort. Bogdan Petre Lotreanu a fost consilier juridic în cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA (CN APMC).
LPB Holiday Resort a fost înființată pe 6 iulie 2010, având sediul pe strada Ioan Borcea nr. 18 din Constanța. Administratorul societății este Ana Maria Lotreanu, iar asociat unic este Petre Bogdan Lotreanu. Până în prezent, societatea nu a raportat cifră de afaceri, înregistrând pierderi de 1.425 de lei și datorii de 831.393 de lei, fără angajați. Ambii investitori sunt asociați și în societatea Agroterra Greenland Cooperativa Agricolă, înființată în 2022, cu sediul pe Șoseaua Mangaliei nr. 1, comuna Agigea, unde pentru anul 2024 a fost raportată o cifră de afaceri de 4.371.956 de lei, un profit de 31.416 lei și datorii de 812.998 de lei, fără angajați.