Oficial: Tribunalul Constanța analizează falimentul Damen Mangalia
Falimentul companiei Damen Shipyards Mangalia SA, cunoscută sub denumirea de Damen Mangalia, ajunge în atenția judecătorului sindic de la Tribunalul Constanța, care supraveghează insolvența societății încă de la început. Administratorul judiciar al Damen Mangalia, CITR SPRL, a transmis Tribunalului Constanța o informare oficială privind neaprobarea Planului de reorganizare a societății de către creditori, neaprobat prin votul covârșitor al grupului olandez Damen Holding BV.
În aceste condiții, administratorul judiciar a solicitat judecătorului sindic deschiderea procedurii de faliment împotriva Damen Mangalia, conform legislației în vigoare. De asemenea, CITR SPRL a cerut ca lichidator judiciar provizoriu în procedura falimentului să fie desemnată CITR SPRL FILIALA CONSTANȚA SPRL.
Conform informațiilor transmise de administratorul judiciar, Planul de reorganizare al societății nu a fost aprobat de Adunarea creditorilor, iar respingerea acestuia impune solicitarea deschiderii procedurii de faliment. În lipsa unui plan acceptat, judecătorul sindic trebuie să dispună intrarea debitoarei în procedura de faliment, aceasta fiind singura soluție legală permisă în circumstanțele date.
Reprezentanții CITR SPRL au menționat că, având în vedere respingerea planului de reorganizare, se aplică dispozițiile articolului 140 alineatul (5), coroborate cu articolul 145 alineatul (1) litera A c) din Legea nr. 85/2014, solicitând deschiderea procedurii de faliment împotriva Damen Mangalia.
Solicitările adresate judecătorului sindic de către administratorul judiciar CITR SPRL includ constatarea incidenței prevederilor legale menționate și deschiderea procedurii de faliment a debitoarei Damen Shipyards Mangalia SA, ca urmare a neaprobării planului de reorganizare. De asemenea, se solicită desemnarea CITR SPRL FILIALA CONSTANȚA SPRL ca lichidator judiciar provizoriu în procedura de faliment.
Următorul termen în dosarul de insolvență al Damen Mangalia este stabilit pentru data de 27 aprilie 2026, la ora 10:00. Este probabil ca solicitările administratorului judiciar să fie analizate la această dată, când judecătorii vor lua act oficial de neaprobarea Planului de reorganizare, cu consecința deschiderii procedurii de faliment. Insolvența Damen Mangalia este cuprinsă în dosarul 3753/118/2024 al Tribunalului Constanța, aflat în atenția judecătorilor din Constanța de aproximativ doi ani.