Reacția Ministerului Afacerilor Externe la atacurile din SUA și Israel asupra Iranului
Ministrul de externe Oana Țoiu a lansat o recomandare pentru românii din Iran și Israel în contextul atacului „preventiv” al SUA și Tel Aviv-ului asupra Iranului. Până în prezent, numărul românilor care au cerut să părăsească cele două țări este mic, însă Oana Țoiu se așteaptă ca acest număr să crească pe parcursul zilei.
„În acest moment, recomandarea Ministerului de Externe pentru românii din Iran și Israel este să stea la adăpost cu provizii suficiente. Israelul a emis o alertă care recomandă același lucru. Am aprobat retragerea personalului diplomatic neesențial, ceea ce se referă la personalul administrativ și familiile personalului diplomatic. Este foarte important ca cetățenii României să știe că există echipe pentru asistență consulară în acest moment atât în Iran, cât și în Israel. Ambasadorii sunt prezenți alături de comunitatea românească”, a declarat Oana Țoiu într-o intervenție la Digi24.
Ministrul a explicat că, deocamdată, numărul cererilor pentru a părăsi țara este mic, dar oficialii se așteaptă ca acesta să crească. „În această perioadă, numărul cererilor a fost mai mic decât am estimat. Există multe familii mixte care au considerat că e mai bine să rămână în Iran, în ciuda recomandării ferme pe care am dat-o. Noi suntem la dispoziția familiilor, în funcție de decizia pe care o ia fiecare. Nici în Israel nu au fost foarte multe cereri către ambasadă și consulat, dar ne așteptăm ca numărul să crească”, a adăugat ministrul.
„Recomandarea noastră este ca cetățenii României să contacteze ambasadele și consulatele. Este foarte important ca cetățenii să transmită coordonatele și datele de contact chiar și dacă nu au intenția să părăsească teritoriile, pentru a putea fi contactați în situații de urgență”, a subliniat Oana Țoiu.
Întrebată despre cererile românilor în contextul în care spațiul aerian este închis, Oana Țoiu a menționat că „în acest moment, în Israel este deschis un punct de trecere a frontierei. Urmează să se deschidă, pe durata zilei de mâine, încă două puncte de frontieră care sunt închise astăzi pentru că este sâmbătă. Este foarte important ca cetățenii să contacteze misiunea noastră, deoarece planurile de evacuare diferă în funcție de evoluțiile situației”.
Israelul și SUA au lansat sâmbătă dimineață un atac numit „preventiv” asupra Iranului, iar Donald Trump a confirmat implicarea Americii, subliniind că obiectivul este protejarea SUA prin „eliminarea amenințărilor iminente din partea regimului iranian”. Atacul, desfășurat sub numele „Roaring Lion”, vine după un război aerian de 12 zile între Israel și Iran. Operațiunea este prevăzută să dureze mai multe zile, iar Departamentul de Război al SUA o numește „Epic Fury”.