Record istoric la benzină și motorină
A noua scumpire la pompă din ultimele două săptămâni a dus la prețuri record pentru carburanți, fiind înregistrat cel mai mare preț din istorie. Benzina standard a ajuns să fie vândută cu 8,82 lei pe litru, în timp ce motorina costă 9,39 lei, iar varianta premium urcă până la 9,94 lei.
În acest context, autoritățile analizează măsurile necesare pentru a face față creșterilor, care se apropie de pragul de 10 lei pe litru. După discuții între Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei, guvernanții iau în considerare trei posibile măsuri fiscale: reducerea accizei, scăderea taxei pe valoarea adăugată sau plafonarea prețurilor.
Comparativ cu criza energetică din iunie 2022, când a fost acordată o subvenție de 0,50 lei pentru șoferi, prețurile actuale la pompă sunt mai ridicate. Atunci, benzina costa aproximativ 8,65 lei pe litru, iar motorina ajungea la 9,24 lei. În această dimineață, aceste niveluri au fost depășite, după ce majoritatea benzinăriilor au majorat prețurile motorinei cu 0,15 lei și pe cele ale benzinei cu 0,10 lei.
Experții avertizează că, la finalul săptămânii viitoare, am putea vedea depășit pragul psihologic de 10 lei pe litru de combustibil. Până în prezent, a fost luată o singură măsură fiscală pentru transportatori: un ajutor de 0,85 lei pentru fiecare litru de combustibil, valabil până la finalul acestui an.