Salariul minim crește la 4.325 de lei pe lună
Guvernul a aprobat joi majorarea salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, la 4.325 lei pe lună, începând cu 1 iulie 2026, față de 4.050 lei în prezent, conform Ministerului Muncii.
Creșterea este de 275 de lei brut, ceea ce reprezintă aproximativ 6,8%. În valoare netă, salariul minim va ajunge la aproximativ 2.699 lei, cu o majorare de circa 125 de lei.
De asemenea, tariful orar va fi de 25,949 lei pentru un program complet de lucru de 166,667 ore pe lună.
Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, a declarat: „Am luptat pentru creșterea salariului minim pentru că știu că, pentru sute de mii de români, acesta nu este doar un indicator economic, ci venitul de care depinde viața de zi cu zi. Vorbim despre oameni care muncesc cinstit și care merită să trăiască cu demnitate din munca lor.”
Potrivit Ministerului Muncii, în prezent, aproximativ 831.000 de salariați sunt plătiți cu salariul minim pe economie. După aplicarea noii măsuri, majorarea va avea impact asupra a peste 1,75 milioane de angajați.