Șeful unui spital de stat, acuzat de DNA
Anamaria Barbu, manager al Spitalului Municipal Aiud, a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, toate în formă continuată.
Conform rechizitoriului procurorilor, pe data de 26 ianuarie 2023, Barbu ar fi depus la Primăria municipiului Aiud o adeverință falsă, prin care se atesta că are o vechime în specialitatea studiilor de 5 ani și 1 lună. Pe baza acestui document, primarul municipiului Aiud a numit-o în funcția de manager interimar al Spitalului Municipal Aiud, începând cu data de 28 ianuarie 2023.
Ulterior, la data de 2 mai 2023, cunoscând caracterul fals al adeverinței, Barbu a depus același înscris la Comisia de concurs pentru ocuparea funcției de manager al spitalului. Ca urmare a documentelor depuse, aceasta a participat la concurs și a fost numită manager al Spitalului Municipal Aiud pe 31 mai 2023, pentru un mandat de 4 ani.
Pentru a îndeplini condiția de vechime minimă de 5 ani necesară ocupării funcției, Barbu ar fi falsificat o adeverință, presupus emisă de o societate comercială, din care rezultă că a fost angajată în funcția de economist pentru o perioadă de aproximativ 10 luni.
Spitalul Municipal Aiud a comunicat că se constituie parte civilă în cauză, solicitând suma totală de 470.930 lei, reprezentând prejudiciul patrimonial, actualizabil cu dobânda legală și ajustat la inflație. Procurorii anticorupție au dispus sechestrul asupra conturilor bancare ale Anamariei Barbu, până la concurența sumei reținute cu titlu de prejudiciu.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Alba, cu propunerea de a se menține măsura asigurătorie. Trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale, iar persoana acuzată beneficiază de principiul prezumției de nevinovăție.