Traian Băsescu analizează planurile SUA și Israel pentru Iran
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni, la Digi24, că obiectivul formulat de liderii SUA și Israel, de a schimba regimul din Iran fără o intervenție pe teritoriul acestei țări, este extrem de riscant.
Băsescu a subliniat că, în cazul în care iranienii nu vor ieși în stradă pentru a schimba regimul, bombardamentele de aviație nu vor avea efectul dorit. „Este extrem de riscant obiectivul, așa cum și l-au propus președintele Trump și premierul Netanyahu, adică Israelul și Statele Unite să bombardeze și iranienii de rând să iasă în stradă”, a afirmat el.
Fostul președinte a adăugat că o astfel de strategie pare să fi fost bine studiată la nivel decizional, dar a exprimat reținere în privința eficienței acesteia. „Dacă aș fi în situația în care să mizez pe reacția unui popor după ce ai bombardat bine țara, ar fi extrem de reținut să cred că este posibil să iasă în stradă”, a spus Băsescu. El a concluzionat că, din declarațiile celor doi lideri, se conturează strategia de a forța o reacție populară în Iran.
În acest context, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat despre războiul cu Iranul că: „Acesta nu este un război pentru schimbarea regimului, dar regimul se schimbă.”