O lume fascinantă sub ape: dovezi ale vieții din Europa în epoca glacială
Un teritoriu care lega odinioară Marea Britanie de Europa continentală, numit Doggerland, era acoperit de păduri temperate și putea susține populații umane din Epoca de Piatră timp de milenii, înainte de a fi înghițit de ape. Această informație provine dintr-un studiu recent care arată că Doggerland, astăzi sub Marea Nordului, găzduia ecosisteme încă de acum aproximativ 16.000 de ani, cu mult înainte ca acestea să reapară în Marea Britanie și nord-vestul Europei.
Doggerland își trage numele de la Dogger Bank, un banc de nisip din Marea Nordului, denumit după un tip de ambarcațiune olandeză medievală folosită la pescuit, numită „dogger”. Stejarii (Quercus), ulmii (Ulmus) și alunii (Corylus) au prosperat timp de milenii în sudul Doggerlandului, unde a fost realizat studiul, înainte ca acest teritoriu să dispară sub ape. Estimările anterioare sugerau că Doggerland a fost complet inundat în urmă cu aproximativ 7.000 de ani, însă noile rezultate indică faptul că acest proces ar fi avut loc mai aproape de 6.000 de ani în urmă.
Cercetătorii au reconstruit ecosistemul terestru dispărut folosind ADN conservat în sedimente aflate sub fundul mării de mii de ani, cunoscut sub numele de ADN sedimentar antic. Analiza a arătat dovezi de mistreți, cerbi, urși și bourii. Este considerat cel mai amplu studiu de ADN sedimentar realizat până în prezent, având la bază 252 de probe provenite din 41 de carote extrase de sub Marea Nordului, în largul coastelor Angliei. Probele au fost colectate de-a lungul unui râu preistoric de aproximativ 30 de kilometri, denumit Southern River, situat în ceea ce a fost sudul Doggerlandului.
Cercetătorii erau conștienți de mult timp că Doggerland era împădurit înainte de a fi acoperit de ape, însă vârsta pădurilor era incertă, ceea ce a dus la presupunerea că ele au apărut în același timp cu cele din Marea Britanie. Consensul anterior indica faptul că, în urmă cu 16.000 de ani, sudul Doggerlandului era tundră, o câmpie rece și lipsită de arbori, în contextul în care calotele glaciare ajungeau până în zona care astăzi marchează granița dintre Scoția și Anglia.
Cercetătorii au împărțit sedimentele analizate în două categorii: sigure și nesigure. Sedimentele sigure, formate din nămoluri fine și argile, conțineau ADN antic provenit de la specii care au trăit în zona în care au fost recoltate probele. Sedimentele nesigure, alcătuite din nisip și pietriș mai grosier, conțineau ADN transportat de la distanțe mari. Aceasta a dus la concluzia că ADN-ul găsit în sedimentele fine provenea, cel mai probabil, din ecosistemul local, în timp ce ADN-ul din sedimentele grosiere provenea din alte zone.
Analiza ADN-ului din sedimentele sigure a arătat că arbori temperați și animale de pădure trăiau în jurul râului Southern încă de acum aproximativ 16.000 de ani, într-o perioadă în care mare parte din nord-vestul Europei și Marea Britanie erau acoperite de tundră. Au fost identificate inclusiv urme ale teilor (Tilia) și ADN-ul unei rude a nucului (Pterocarya), despre care se credea că dispăruse din regiune în urmă cu 400.000 de ani, sugerând un climat mai blând în sudul Doggerlandului în timpul erei glaciare.
Studiul sugerează că oamenii din Epoca de Piatră ar fi avut „resurse suficiente pentru a trăi” în sudul Doggerlandului după retragerea ghețarilor, în urmă cu aproximativ 21.000 de ani. Aceste descoperiri ar putea contribui și la explicarea paradoxului lui Reid, care evidențiază discrepanța dintre viteza de răspândire a semințelor și ritmul rapid în care arborii, precum stejarii, au recolonizat regiunile nordice după ultima eră glaciară.
Studiul sugerează că Marea Nordului a acoperit complet sudul Doggerlandului în urmă cu aproximativ 6.000 de ani, cu cel puțin 1.000 de ani mai devreme decât estimările anterioare. Aceasta subliniază imprecizia cunoștințelor noastre despre acest peisaj, care rămâne o frontieră de cercetare.
