Descoperirea surprinzătoare: un „mamut” de 70 de ani din muzeu s-a dovedit a fi altceva!
Ceea ce părea a fi descoperirea unuia dintre cei mai „tineri” mamuți cunoscuți s-a transformat într-un mister complet diferit. Fosilele păstrate timp de peste 70 de ani într-un muzeu din Alaska, considerate vertebre de mamut lânos, s-au dovedit, după analize ADN moderne și teste cu radiocarbon, a proveni de la balene. Această descoperire a surprins oamenii de știință, nu doar pentru că oasele aveau o vechime de doar 2.000-3.000 de ani, ci și pentru că au fost găsite la peste 400 de kilometri de cea mai apropiată coastă.
Arheologul Otto Geist a descoperit pentru prima dată oasele în timpul unei expediții din 1951 în interiorul statului Alaska, într-o regiune geografică preistorică numită Beringia. Pe baza aspectului oaselor și a locului în care au fost găsite, Geist a concluzionat că acestea aparțineau unor mamuți lânosi (Mammuthus primigenius). Oasele megafaunei din Pleistocenul târziu erau frecvent descoperite în regiune, iar dimensiunea impresionantă a vertebrelor indica un animal din familia elefanților.
După descoperire, Geist a dus oasele la Muzeul Nordului al Universității din Alaska, unde au rămas arhivate timp de peste 70 de ani. Zeci de ani mai târziu, muzeul a reușit în sfârșit să dateze fosilele cu radiocarbon, proces care a ridicat mai multe întrebări decât răspunsuri. Oasele erau mult prea „tinere” pentru a aparține unui mamut lânos, izotopii de carbon conservați în fosile indicând o vechime de aproximativ 2.000 până la 3.000 de ani, în timp ce mamuții sunt considerați dispăruți de aproximativ 13.000 de ani, cu excepția unor populații izolate care ar fi supraviețuit până acum circa 4.000 de ani.
„Fosile de mamut datând din Holocenul târziu în interiorul statului Alaska ar fi reprezentat o descoperire extraordinară: cele mai recente fosile de mamut identificate vreodată”, au explicat biochimistul Matthew Wooller de la Universitatea din Alaska Fairbanks și colegii săi, într-un studiu publicat la finalul anului 2025. Înainte de a rescrie complet cronologia dispariției mamuților, oamenii de știință au decis să verifice dacă specia fusese identificată corect.
Datele obținute prin radiocarbon și analiza izotopilor stabili au fost primele semne că ceva nu era în regulă. Oasele conțineau niveluri mult mai ridicate de azot-15 și carbon-13 decât cele așteptate la un erbivor terestru precum mamutul lânos. Deși acești izotopi pot apărea și la animalele terestre, ei sunt mult mai frecvenți în mediul marin și tind să se acumuleze în organismele creaturilor marine. Niciun mamut descoperit în estul Beringiei nu a prezentat vreodată un astfel de semnal chimic.
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că exemplarele nu puteau fi identificate doar pe baza aspectului fizic. ADN-ul antic era esențial pentru stabilirea identității reale a fosilelor. Deși probele erau prea degradate pentru a mai conține ADN nuclear, cercetătorii au reușit să extragă ADN mitocondrial, pe care l-au comparat cu cel al balenei nord-pacifice (Eubalaena japonica) și al balenei minke comune (Balaenoptera acutorostrata).
„Deși misterul datării acestor exemplare a fost rezolvat după ce am descoperit că presupusele fosile de mamut erau, de fapt, balene, a apărut imediat o altă enigmă. Cum au ajuns rămășițele a două balene vechi de peste 1.000 de ani în interiorul statului Alaska, la mai mult de 400 de kilometri de cea mai apropiată coastă?” au explicat autorii studiului.
Cercetătorii au avansat mai multe ipoteze. Prima ar fi o incursiune accidentală a balenelor pe căi navigabile antice și râuri, scenariu considerat însă puțin probabil. O altă posibilitate este ca oasele să fi fost transportate de oameni preistorici dintr-o zonă de coastă îndepărtată. În cele din urmă, cercetătorii nu exclud nici varianta unei erori științifice. Otto Geist a adunat exemplare din toate colțurile statului Alaska și a donat numeroase fosile universității în anii 1950, ceea ce ar putea explica o încurcătură în arhiva muzeului.
Răspunsul s-ar putea să nu fie aflat niciodată, însă descoperirea reprezintă un memento spectaculos al asemănărilor fizice dintre mamiferele marine și rudele lor îndepărtate. „În cele din urmă, este posibil ca acest mister să nu fie niciodată complet rezolvat. Totuși, acest studiu a eliminat definitiv aceste exemplare din lista candidaților pentru ultimii mamuți.”
