Adrian Picoiu își reia conducerea la Prefectura Constanța
Adrian Picoiu (PNL) va reveni în funcția de prefect al județului Constanța, la câteva zile după ce a fost eliberat din funcție. Atribuțiile sale fuseseră preluate de Dumitru Paris (USR), subprefect. Revenirea lui Picoiu a fost aprobată în urma unui proiect din cadrul unei ședințe de Guvern de vineri, 9 octombrie.
Adrian Picoiu a confirmat pentru Focuspress revenirea pe funcție: „A fost o decizie politică revenirea mea pe funcția de prefect, la fel cum revocarea mea a fost una legislativă. Postul de prefect este unul care depinde de culoarea politică. O să îmi continui munca bazată pe mediere și comunicare.”
Reamintim că Guvernul a adoptat pe data de 1 octombrie hotărârea privind eliberarea lui Adrian-Teodor Picoiu din funcția de prefect al județului Constanța, deoarece nu a absolvit cursurile INA. Precizăm că acest curs INA este un program de formare specializată sau de perfecționare profesională organizat de Institutul Național de Administrație din România, destinat personalului din sectorul public. În locul lui Adrian Picoiu fusese desemnat să îndeplinească interimar atribuțiile de prefect subprefectul din partea USR, Dumitru Paris.