Alertă meteo: Trei zile de căldură sufocantă, nopți tropicale și vreme capricioasă în zonele sub cod roșu
Meteorologii au emis avertizări de caniculă pentru toată țara, valabile până duminică dimineața. Se anticipează temperaturi extreme, nopți tropicale, disconfort termic și instabilitate atmosferică. Temperaturile maxime vor ajunge până la 41 de grade în Câmpia de Vest, iar minimele vor varia între 20 și 26 de grade.
Șapte județe vor fi sub cod roșu, iar mai mult de jumătate din țară va fi sub cod portocaliu. Miercuri, joi și vineri, valul de căldură va fi intens și persistent în cea mai mare parte a țării, iar sâmbătă se va diminua ca intensitate, restrângându-se către sud-vestul și sudul teritoriului. Canicula va crea disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități.
Miercuri și joi, temperaturile maxime se vor situa între 29 și 31 de grade pe litoral și până la 40-41 de grade în Câmpia de Vest. Vineri și sâmbătă, valorile termice vor scădea treptat, iar temperaturile maxime vor fi de 36-38 de grade în sud-vest și sud.
Nopțile vor fi tropicale în cea mai mare parte a țării, cu minime de 20-26 de grade, conform ANM. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică miercuri în zona Carpaților Orientali, joi în cea mai mare parte a țării, vineri în jumătatea de nord și pe arii mai restrânse în rest, iar sâmbătă în zonele montane și submontane, local în centru, sud și sud-vest. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. Cantitățile de apă vor ajunge la 10-25 l/mp și izolat la peste 40-50 l/mp în intervale scurte de timp (1-3 ore).
În județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin, valul de căldură intens va persista, iar temperaturile maxime se vor înregistra între 37-39 de grade în Maramureș, Satu Mare și Sălaj și între 39-41 de grade în Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar ITU va depăși 80 de unități. Nopțile vor fi tropicale, cu minime de până la 25-26 de grade, cele mai ridicate valori fiind în Dealurile de Vest.
În Moldova, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, sud-vestul și centrul Munteniei va fi cod portocaliu de caniculă. Aici, temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat, ITU depășind 80 de unități. Local, nopțile vor fi tropicale, cu minime de 20-24 de grade, cele mai ridicate valori fiind în Dealurile Moldovei.
Dobrogea, nordul și estul Munteniei, estul Transilvaniei vor fi sub cod galben de caniculă. Miercuri și joi, valul de căldură va persista în aceste zone, cu temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic ridicat și ITU atingând pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 30-31 de grade pe litoral și 36-37 de grade în Muntenia. Nopțile vor fi tropicale, cu minime de 20-24 de grade.
De asemenea, pentru ziua următoare a fost emis un cod galben de instabilitate atmosferică ce vizează aproape toată țara. În nordul și centrul Moldovei, în Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei și în zona de munte se vor înregistra perioade cu instabilitate atmosferică, manifestându-se prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50-70 km/h și pe arii restrânse de peste 80 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1-2 cm). Cantitățile de apă vor varia de la 15-20 l/mp în intervale scurte de timp, iar în zonele montane, pe arii restrânse, pot ajunge la 30-50 l/mp.