Conflictul dintre Netanyahu și Trump: o alianță în criză
Benjamin Netanyahu a făcut un pas în față în această săptămână, întrerupând o tăcere caracterizată ca „neobișnuit de lungă” în legătură cu conflictul cu Iranul. Într-un comentariu video, el a insistat că are „coordonare deplină” cu Donald Trump, cu care vorbește „aproape zilnic”. Această afirmație a venit după săptămâni de rapoarte în presa din Israel, care indicau că țara nu mai era consultată în privința conflictului cu Iranul și în negocierile de pace mediate de Pakistan, conform The Guardian. Scepticismul față de credibilitatea lui Netanyahu este atât de mare, încât reacția imediată a observatorilor a fost speculația că realitatea ar putea fi chiar mai gravă decât se anticipa. Dahlia Scheindlin, consultant politic și sondor americano-israelian, a declarat: „Vorbește atât de mult despre cât de grozave sunt relațiile, încât mă îngrijorează destul de mult câtă tensiune există.”
Președintele SUA și prim-ministrul israelian s-au prezentat de mult timp ca imagini în oglindă unul față de celălalt, amândoi fiind pionieri ai metodelor populiste de dominare a politicii interne, subminând fundamentul constituțional al sistemelor care i-au adus la putere. De la 28 februarie, când au blocat Golful cu un atac devastator al SUA și Israel asupra Iranului, și-au legat destinele atât de strâns încât va fi foarte greu pentru oricare dintre ei să se desprindă de moștenirea acestuia.
Netanyahu a petrecut decenii încercând să convingă o serie de președinți americani să se alăture Israelului într-un război împotriva Republicii Islamice. A intervenit în politica internă a SUA, subminând acordul nuclear multilateral cu Iranul din 2015, realizare de vârf a politicii externe a lui Barack Obama. Netanyahu l-a ajutat pe Trump să se retragă din acel acord în 2018, ceea ce a dus la intensificarea programului nuclear al Iranului.
În februarie, Netanyahu a jucat un rol esențial în convingerea lui Trump că războiul era singura soluție la amenințarea iraniană. Alon Pinkas, fost diplomat israelian, a explicat cum Netanyahu a folosit exemplul Venezuelei pentru a-i arăta lui Trump că schimbarea de regim în Iran ar fi „fără durere” și „ușor de realizat”. Netanyahu a bombardat administrația Trump cu informații care sugerau că Iranul era vulnerabil, afirmând că „economia iraniană este în ruine” și „poporul se află în pragul revoltei”.
Cu toate acestea, calculele s-au dovedit greșite. Poporul iranian nu s-a revoltat, iar Garda Revoluționară a reușit să provoace pagube devastatoare bazelor americane și monarhiilor din Golf. La aproximativ o lună de la începutul conflictului, Trump a început să fie dezamăgit de Netanyahu, omisiunea acestuia de a-l menționa în declarațiile publice fiind un semn al deteriorării relațiilor.
În timpul negocierilor de pace, Israelul a fost lăsat pe dinafară, iar oficialii israelieni s-au plâns că au fost nevoiți să își folosească resursele de informații pentru a afla detalii despre aceste negocieri. Trump a început să-l critice pe Netanyahu, spunându-i să nu bombardeze Libanul, iar coordonarea militară dintre SUA și Israel a fost reluată anticipând noi atacuri comune.
Pe de altă parte, Daniel Shapiro, fost ambasador al SUA în Israel, a subliniat că Trump își va îndrepta atenția către o întâlnire cu președintele chinez Xi Jinping, dorind să lase războiul cu Iranul în urmă. Netanyahu, având alegeri programate până în octombrie, este conștient că un acord de pace temporar ar putea fi inevitabil, dar și că Trump se confruntă cu limite în a se desprinde de acest conflict.
Pinkas a concluzionat că eșecul strategic în războiul cu Iranul va fi un liant prea puternic pentru ca Trump să-l poată dizolva rapid. „Acest conflict îi afectează politic pe amândoi,” a adăugat el, evidențiind cum s-au sabotat reciproc.
