Demolarea Bisericii „Izvorul Tămădurii” a fost inițiată
Parohia Izvorul Tămăduirii a pierdut un nou proces prin care încerca să oprească demolarea lăcașului de cult construit ilegal în zona Tomis III, cunoscut de constănțeni drept „Biserica de pe trotuar”. Astfel, luni, 21 septembrie a.c., au început lucrările de demolare a bisericii improvizate pe trotuar, în zona Macul Roșu.
În urmă cu două săptămâni, pe 8 septembrie, obiectele aflate în interiorul acesteia au fost scoase pentru a permite eliberarea bisericii. Icoanele și celelalte obiecte urmau să fie depozitate temporar, conform declarațiilor preotului paroh Adrian Cocu, la Mănăstirea Galeșu.
Ulterior, obiectele de cult urmează să fie aduse în noul lăcaș de cult care va fi construit în zona Badea Cârțan.
În contextul desființării bisericii de pe trotuar, a fost invocată lipsa dreptului de proprietate al municipalității, în locul unei contestații la executare.