Destinul unei mame din Odesa: evadarea din război și noul început la Iași cu fetița sa de șase ani
La patru ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina, mii de refugiați care au ajuns în România în primele zile ale războiului și-au reconstruit viețile de la zero. Mulți dintre ei au plecat convinși că se vor întoarce rapid acasă, dar realitatea i-a obligat să găsească soluții pe termen lung. Aceasta este povestea Olenei, o tânără fotografă din Odesa, care a ajuns la Iași împreună cu fiica ei de doar șase ani.
Olena a fugit din calea războiului chiar în prima zi a invaziei rusești. „Drumul a fost foarte lung și foarte greu; toată viața a trebuit să o încep de la zero. Nici eu, nici fiica mea nu știam limba română și a trebuit să învățăm de la zero”, povestește Olena.
Tranziția nu a fost ușoară. În primul an, barierele lingvistice și dorul de casă au fost cele mai apăsătoare. „În primul an nu știam nici română, nici engleză; fiica mea și-a pierdut prietenii și plângea că nu mai are comunitate. Acum s-a integrat. Cred că rămânem aici”, spune Olena. Arina, fetița sa, avea doar șase ani când a părăsit Ucraina.
„Am avut noroc că noi am plecat în prima zi (de război) și ea nu a înțeles ce înseamnă războiul. Pot să spun că nici eu nu știu ce înseamnă războiul; nu știu ce simt oamenii care au rămas acolo”, adaugă Olena.
Deși nu mai fusese niciodată în România și nu auzise limba română înainte, Olena afirmă că aici a găsit sprijin și oportunități. „Nu auzisem niciodată limba română, nu am venit aici nici măcar în vacanță și nici nu ne-am gândit vreodată că vom ajunge aici.” În România, și-a continuat parcursul profesional și educațional.
„Am primit mult ajutor din partea României; am intrat și la Universitatea de Arte, la master. Nu există universitate de artă, specializare foto și video în Ucraina. Am vrut să încerc.” Astăzi, Olena are un loc de muncă, iar fiica sa merge la școală și este integrată.
„În România am găsit foarte mulți prieteni, mult sprijin; am găsit loc de muncă, fiica mea merge la școală. Totul este bine și tot ce am făcut în acești patru ani se arată acum. Nu vreau să pierd asta.”
Povestea Olenei reflectă realitatea a mii de ucraineni care au fost nevoiți să își lase viața în urmă și să o ia de la capăt într-o țară străină. Pentru unii dintre ei, România nu mai este doar un refugiu temporar, ci noua lor casă.
