Distrugerea barajului din Ucraina și impactul său ecologic
Distrugerea barajului Kahovka din Ucraina în 2023 a generat o „bombă toxică cu ceas” cu efecte devastatoare asupra mediului, conform unui studiu recent. Sedimentele de pe fundul lacului, care conțineau aproximativ 83.000 de tone de metale grele, au fost expuse în urma exploziei barajului, la un an de la invazia rusă. Oamenii de știință estimează că aproape 1% din aceste metale grele, inclusiv plumb, cadmiu și nichel, a fost eliberat în mediu, punând în pericol sănătatea umană în regiuni unde apa din râuri este utilizată frecvent pentru alimentarea cu apă municipală.
Oleksandra Șumilova, autorul principal al studiului și cercetător la Institutul Leibniz pentru Ecologia Apelor Dulci și Pescuit Interior, a subliniat că amploarea impactului ecologic este comparabilă cu dezastrul nuclear de la Cernobîl. „Poluanții depuși pe fund pot pătrunde în organisme prin lanțul trofic, afectând vegetația, animalele și oamenii. Consecințele pot fi comparate cu efectele radiațiilor,” a explicat Șumilova.
Impactul asupra biodiversității și ecosistemului
Cercetătorii au folosit date de teledetecție și modele hidrologice pentru a evalua efectele de mediu ale distrugerii barajului, care a dus la inundarea regiunii și la moartea a 84 de persoane. Estimările sugerează că apa provenită din ruptura barajului a ucis între 20-30% din populația de rozătoare din zonă și a distrus aproape întregul stoc de pești tineri. De asemenea, s-au eliberat zilnic între 9.000 și 17.000 de tone de fitoplancton în prima săptămână de la explozie, ceea ce a crescut turbiditatea apei și a dus la pierderea a 10.000 de tone de macroinvertebrate.
Contrar distrugerii naturale, imaginile cu fauna sălbatică care a revenit în zonă după explozie sugerează o reînviere a ecosistemului. Salciile albe și plopii negri s-au reîmpădurit, iar animale precum mistreții au început să populeze zonele afectate. Cercetătorii estimează că biodiversitatea ar putea atinge 80% din nivelurile unui ecosistem natural în următorii cinci ani. Cu toate acestea, Șumilova a avertizat că aceasta nu este o simplă recuperare, ci mai degrabă o reînființare, care va dezvolta un ecosistem diferit față de cel inițial.
Barajul Kahovka, construit în anii 1950 pe râul Nipru, a fost distrus pe 6 iunie 2023, în timpul ocupației ruse, și avea un rol crucial în furnizarea apei pentru răcirea centralei nucleare de la Zaporojie și în irigarea sudului Ucrainei. Ecologiștii au început o dezbatere privind reconstrucția barajului după război și impactul asupra noului ecosistem, unii susținând că acesta ar trebui lăsat în pace, ca parte a unei mișcări de reînviorare a zonelor afectate de activitatea umană.
Distrugerea barajului Kahovka și impactul ecologic
Distrugerea barajului Kahovka în Ucraina a generat îngrijorări profunde legate de impactul ecologic pe termen lung. Specialiștii în drept sugerează că acest incident ar putea constitui o crimă ecologică de război, având în vedere daunele extinse și severe pe care le provoacă.
Shah Maruf, cercetător în drept la Universitatea din Dhaka, a subliniat că noile descoperiri indică faptul că daunele sunt „extinse, pe termen lung și severe”, ceea ce îndeplinește cerințele pentru a clasifica incidentul drept o crimă ecologică. Totuși, viteza de recuperare a ecosistemului ar putea influența această evaluare. Dacă ecosistemul se recuperează rapid, acest lucru ar putea compromite constatarea de „daune pe termen lung” necesară pentru o eventuală acuzație de crimă de război ecologică.
Un studiu recent a examinată efectele distrugerii barajului asupra ecosistemelor din Marea Neagră și a constatat că, deși există un anumit reînnoire a habitatelor și speciilor, „distrugerea semnificativă a habitatelor, perturbările și daunele provocate de poluanți rămân” o preocupare majoră.
Carol Stepien, ecologist la Institutul Smithsonian, a adăugat că speciile acvatice din Ucraina au evoluat în condiții variate de mediu, ceea ce ar putea contribui la reziliența lor și la capacitatea de recuperare. Cu toate acestea, contaminarea cu metale grele rămâne o problemă nerezolvată, complicând eforturile de evaluare și recuperare a ecosistemului afectat.
