Escrocherie de 1,8 milioane de euro cu subvenții UE pentru cei nevoiași din Dolj
Cinci persoane au fost trimise în judecată de Parchetul European (EPPO) pentru fraudarea fondurilor europene destinate sprijinirii persoanelor sărace și comunităților marginalizate din județul Dolj. Procurorii susțin că gruparea a fraudat 22 de proceduri de achiziție publică în cadrul a șapte proiecte finanțate de Uniunea Europeană, cauzând un prejudiciu estimat la 1,8 milioane de euro.
Parchetul European din București a înaintat dosarul Tribunalului București. Doi dintre inculpați, care ar fi coordonat activitatea grupării între 2017 și 2022, au identificat programele financiare și au contactat reprezentanți ai localităților rurale din Dolj, convinsându-i să solicite finanțare. Aceștia au întocmit documentația necesară pentru depunerea cererilor de finanțare și organizarea procedurilor de achiziție, oferindu-le informații despre licitații celorlalți trei membri ai grupului.
Cei trei inculpați au utilizat mai multe societăți comerciale pentru a participa la procedurile de achiziție și pentru a obține contractele, depunând documente false care să ateste îndeplinirea criteriilor de eligibilitate. Rechizitoriul se referă la șapte proiecte finanțate prin Programul Operațional Capital Uman, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei, având ca scop furnizarea de alimente persoanelor aflate în sărăcie și organizarea de ateliere pentru comunitățile marginalizate din mediul rural.
Anchetatorii suspectează că un total de 22 de proceduri de achiziție desfășurate în cadrul acestor proiecte au fost fraudate, prejudiciul fiind estimat la 1,8 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 9,5 milioane de lei. Într-o etapă anterioară a anchetei, procurorii au pus sechestru pe bunurile inculpaților în vederea recuperării prejudiciului.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei cinci inculpați riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între 3 și 10 ani.