Forțele Uniunii Europene: Provocări și Colaborări în Fața Războiului – De ce Coerența este cheia succesului
Țările europene au o capacitate semnificativă de producție a armelor, dar depind în continuare de Statele Unite pentru coordonarea acestei puteri de foc. Această dependență complică planificarea unui efort de apărare continental, mai ales în absența sprijinului american. Mark Rutte, șeful NATO, a subliniat că ideea ca Europa să se apere singură fără ajutorul Statelor Unite este nerealistă.
Diplomați și analiști au explicat că, în ciuda capacității industriale a Europei de a construi arme, avioane, tancuri și rachete, continentul se bazează în mare parte pe Pentagon pentru informații, logistică, comunicații și structuri de comandă. Fără aceste facilități, Europa are puține șanse de a descuraja Rusia. Comisarul pentru apărare, Andrius Kubilius, a declarat că este esențial ca Europa să-și dezvolte propriile capabilități strategice, numind acest demers „un prim pas către independența noastră”.
Detașarea de SUA se va dovedi un proces îndelungat și costisitor. Olivier Schmitt, de la Institutul pentru Operațiuni Militare al Colegiului Regal Danez de Apărare, a afirmat că „nicio țară europeană nu poate, prin definiție, să înlocuiască SUA”. Uniunea Europeană recunoaște aceste lacune și a adoptat un plan de pregătire pentru 2030 pentru a atenua riscurile retragerii SUA; totuși, proiectele sunt încă departe de a fi realizate.
Politica complicată a continentului subminează eforturile Europei de a se baza mai puțin pe SUA. Unanimitatea necesară pentru deciziile de apărare conferă dreptul de veto Ungariei, care are legături pro-Kremlin. Estimările sugerează că un divorț complet de SUA ar costa între 1 trilion de dolari și 10% din PIB-ul european, ceea ce ar dubla angajamentele de cheltuieli pentru apărare asumate de țările NATO.
Cu toate acestea, Europa nu începe de la zero. Camille Grand, secretar general al lobby-ului de apărare al Asociației Europene a Industriilor Aerospatiale, a afirmat că, în majoritatea cazurilor, există deja soluții europene. De exemplu, în sectorul supravegherii, NATO caută un înlocuitor pentru Boeing E-3 Sentry, iar unele țări, precum Germania, doresc să opteze pentru o alternativă europeană, cum ar fi Saab GlobalEye.
În domeniul apărării aeriene, sistemul MIM-104 Patriot, utilizat de SUA și de 19 țări europene, face ca acestea să depindă de furnizorii americani. Totuși, sistemul francez-italian SAMP-T reprezintă o alternativă. De asemenea, în ceea ce privește transportul aerian, Europa dispune de Airbus A400M, dar SUA rămân superioare în ceea ce privește realimentarea în zbor.
Capacitățile militare spațiale ale Europei sunt limitate, iar multe țări depind de SUA pentru informații și navigație. Deși țările europene au anunțat planuri de creștere a cheltuielilor pentru capabilitățile spațiale, se estimează că va dura ani pentru a atinge nivelurile SUA. Proiectele actuale, precum sistemul de comunicații orbitale IRIS², vor deveni operaționale abia în 2030.
Un alt domeniu critic este cel al informațiilor, unde Max Bergmann a subliniat că capacitatea de informații și țintire a SUA este greu de înlocuit. Deși Ucraina continuă să beneficieze de informații americane, președintele francez Emmanuel Macron a menționat că Franța furnizează o parte semnificativă din sprijinul informațional al Ucrainei.
În concluzie, pentru ca țările europene să își dezvolte o apărare robustă, acestea trebuie să își unifice piețele de apărare, să elimine duplicarea sistemelor de armament, să colaboreze la achiziționarea de arme și să investească semnificativ în apărare. Tom Tugendhat a subliniat că „problema Europei nu este lipsa de fonduri, ci lipsa de coerență” în strategia sa de apărare.
