George Simion: AUR refuză să sprijine orice guvern până la eliberarea lui Călin Georgescu
Președintele AUR, George Simion, a declarat miercuri, în Parlament, că partidul său nu va vota Guvernul Mureșan și nicio altă variantă de guvern până când fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, „nu va fi eliberat”.
„Vă trece un fior rece așa pe șira spinării de fiecare dată când auziți de votul românilor și de alegeri democratice. Asta este soluția constituțională care ar trebui adoptată de un individ care conduce România. Nu ne intimidează! Am venit astăzi la acest pupitru pentru a da răspunsul din partea noastră. Și răspunsul este: nu! Nu suntem trădători, nu suntem de vânzare, rămânem loiali poporului român care ne-a trimis aici, în Parlament, să-i reprezentăm cu cinste și cu demnitate”, a afirmat Simion în plen.
Simion susține că a fost amenințat, avertizând că partidul său nu va vota niciun guvern până la eliberarea lui Călin Georgescu. „Aveți și voi grijă, pe viitor, cum negociați. Ați otrăvit societatea, și la propriu, și la figurat, și ați încercat să ne intimidați. N-aveți nimic sfânt, iar ieri, înaintea unui vot important pentru țară, l-ați trimis la arestul central. Și pe mine m-ați avertizat că eu sunt următorul. Nu ne este frică. (…) Așa că răspunsul meu este că nu, în ciuda tuturor amenințărilor, nu votăm acest guvern-marionetă. Și vreau să subliniez că nu vom vota nicio altă variantă de guvern până nu îl eliberați pe Călin Georgescu”, a declarat Simion.
Magistrații Curții de Apel București au decis marți arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Călin Georgescu, acuzat de înșelăciune în valoare de 1,1 milioane de euro, și a omului de afaceri Ionel Rusen. Ancheta a pornit de la o plângere depusă de un om de afaceri din Buzău, Răzvan Leu, care susține că ar fi fost păgubit cu suma de un milion de euro. Concret, Leu l-ar fi cunoscut pe Georgescu prin intermediul unui prieten comun, Ion Negoescu, iar fostul candidat i-ar fi propus implicarea într-o afacere cu tranzacții cu metale prețioase.
Afacerea avea nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro, iar Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu Ionel Rusen, care, la rândul său, i-a prezentat un cetățean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveția. Pentru a obține creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanție de 1 milion de euro, dintre care 100.000 de euro urmau să fie folosiți pentru a finanța campania lui Georgescu la prezidențiale. Procurorii spun că pentru această ultimă sumă a fost prezentat inclusiv un plan de cheltuieli. Victima a fost convinsă apoi să mai transfere alți 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate crește la 15 milioane de euro. Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanției totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.