Împrumuturile de singurătate ale Ameliei
Recunosc, am avut privilegiul să arunc un ochi pe una dintre variantele fluide ale „Singurătății de împrumut” ale Ameliei Stănescu, înainte de încrustrarea tipografică, și mărturisesc că mi-a plăcut enorm. Aceasta nu este o cronică în adevăratul sens al cuvântului, ci un testimonial al simbiozei, căci cum poți intra mai direct în contact cu tine însuți decât atunci când citești poezie bună?
„Singurătățile de împrumut” ale Ameliei sună ca un titlu de carte de poezie, iar jocurile inteligente de cuvinte, alăturările imposibile și imaginile complexe sunt apanajul poeziei. Amelia reușește să se strecoare în imaginația creativă a cititorului, conducându-l către revelație. Adevărurile poeziei au colțuri ascuțite, iar masca rafinată a cuvintelor ascunde sensuri dureroase, dar cu eleganța versificației ludice specifice poetei.
Dragostea este un pretext pentru introspecția amuzant-dureroasă, iar poezia Ameliei reflectă relațiile interumane și diversitatea sentimentelor. Oamenii sunt descriși ca „cobai cu suflete de împrumut”, iar viața este văzută ca o „bibliotecă întreagă cu vieți povestite”. În acest spațiu creat de poetă, sinelui îi este permis să își regăsească emoțiile comune în contact cu cele ale altora.
Volumul „Singurătățile de împrumut” a avut o lansare în avanpremieră la Târgul de Carte Bookfest, pe 31 mai 2025, la standul Editurii Eikon. Evenimentul a fost prezentat de criticul literar Christian Crăciun și de directorul Editurii Eikon, Valentin Ajder. Lansarea propriu-zisă a avut loc la Constanța, la sediul central al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, pe 25 iunie a.c.; volumul a fost prezentat de scriitorul Andrei Novac și de prof.univ.dr. Ileana Marin.
Amelia Stănescu afirmă: „Vă «împrumut» singurătăți poetice. Vă las să pătrundeți în spațiul securizant al eu-lui liric. Acolo unde gândurile se pun în mișcare pe baza unei tensiuni alternative. Acolo unde «bârfim» frumos și împărtășim dureri benefice.”
Criticul literar Christian Crăciun subliniază că Amelia Stănescu „propune o poezie a transparențelor, obiectele ei lirice au o fragilitate și o luminozitate bine controlate.” De asemenea, scriitorul Adrian Aluigheorghe consideră că poezia Ameliei nu vorbește doar despre singurătate, ci și despre cum aceasta devine un spațiu în care universul se mișcă liber.
