Obezitatea și necesitatea unei revizuiri a diagnosticării
Conform unui raport elaborat de o comisie internațională de experți, medicii nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe indicele de masă corporală (IMC) pentru a diagnostica obezitatea. Această abordare a condus la o „supradiagnosticare”, deoarece IMC-ul nu ia în considerare nivelul de grăsime corporală, afectând astfel milioane de persoane cu oase mari sau mușchi puternici, care au fost greșit sfătuite să piardă în greutate.
Comisia Lancet, care include peste 50 de experți, a subliniat necesitatea unei „revizuiri radicale” a definiției obezității. Medicii ar trebui să diagnosticheze obezitatea clinică doar în cazul pacienților care suferă de boli asociate, cum ar fi diabetul de tip 2, care sunt cauzate direct de excesul de grăsime corporală, și care au fost examinați în persoană.
IMC, o metodă standard de diagnosticare utilizată de zeci de ani, este calculat ca raportul între masa corporală și pătratul înălțimii. Un IMC de peste 30 este considerat obezitate, în timp ce un IMC între 25 și 30 indică supraponderalitate. Totuși, experții afirmă că IMC-ul nu oferă informații despre funcționarea organelor și nu reflectă corect starea de sănătate a indivizilor clasificați ca obezi.
Profesorul Francesco Rubino, președintele comisiei, a subliniat că persoanele care apar pe lista celor cu obezitate pe baza IMC-ului pot fi, de fapt, foarte active și sănătoase. „A clasifica acești oameni ca având obezitate este evident un supradiagnostic”, a adăugat el.
Raportul publicat în Lancet Diabetes & Endocrinology propune o schimbare radicală în practicile de diagnosticare, sugerând împărțirea obezității în două categorii: obezitatea clinică și obezitatea preclinică. Obezitatea clinică este definită ca o „boală sistematică cronică” care poate duce la deteriorarea organelor, în timp ce obezitatea preclinică se referă la persoanele cu exces de grăsime corporală, dar fără boli asociate.
Experții recomandă ca persoanele cu obezitate preclinică să fie încurajate să evite creșterea în greutate și să facă eforturi rezonabile pentru a pierde în greutate. În contrast, cei cu obezitate clinică ar putea necesita o abordare de tratament mai „agresivă”, inclusiv noi medicamente pentru slăbit.
Rubino a concluzionat că obezitatea ar trebui privită ca un spectru din perspectivă clinică, subliniind complexitatea acestei probleme de sănătate globală.
Obezitatea nu mai trebuie diagnosticată cu „indicele de masă corporală”
O comisie de experți a concluzionat că diagnosticarea obezității nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe indicele de masă corporală (IMC). Aceștia subliniază că IMC adesea denaturează condiția și nu reflectă în mod adecvat impactul excesului de grăsime corporală asupra sănătății unei persoane.
Conform recomandărilor comisiei, medicii ar trebui să efectueze o evaluare mai cuprinzătoare, care include cântărirea și măsurarea pacienților, analiza istoricului medical și examinări fizice pentru a determina nivelul de grăsime corporală, precum măsurarea diametrului taliei.
Dr. Kath McCullough, consilier special pentru obezitate al Colegiului Regal al Medicilor din Marea Britanie, a declarat: „Distincția comisiei între obezitatea pre-clinică și cea clinică reprezintă un pas important înainte, subliniind necesitatea de a identifica și de a interveni devreme, oferind în același timp îngrijire adecvată celor care se confruntă deja cu efecte grave asupra sănătății.”
Aceste recomandări au fost aprobate de 76 de organizații din întreaga lume, evidențiind necesitatea unei abordări mai precise și personalizate în diagnosticarea obezității.
