Descoperirea ADN-ului uman antic în peșterile europene
O echipă de cercetare din Cáceres a reușit să recupereze ADN uman vechi de peste 2.000 de ani de pe pereții unor peșteri din Spania și Portugalia, o descoperire care ar putea schimba radical modul în care este studiată preistoria. Proiectul a fost condus de Hipólito Collado și a implicat colaborarea unor echipe din Spania, Portugalia, Marea Britanie, Germania și China.
Studiul, publicat în revista științifică Nature Communications, face parte din proiectul First Art, care a început cu cercetări asupra artei rupestre din peștera Maltravieso, din Cáceres, unde au fost identificate unele dintre cele mai vechi picturi din Europa. Pe baza acestor cercetări, proiectul a extins aria geografică și obiectivele științifice, încercând să dateze cele mai vechi expresii artistice din Peninsula Iberică și să le analizeze compoziția chimică.
În colaborare cu cercetători de la Max Planck Institute for Evolutionary Anthropology, echipa a introdus analiza ADN-ului antic în studiu, explorând posibilitatea de a recupera material genetic direct de pe suprafețele cu artă rupestră, o sursă care, până acum, nu fusese utilizată, spre deosebire de sursele tradiționale, precum oasele, sedimentele sau uneltele din os.
Studiul a analizat 24 de panouri de artă rupestră din 11 peșteri din Spania și Portugalia, folosind tehnici avansate de extracție și secvențiere genetică. Oamenii de știință au descoperit ADN uman antic nu doar pe o suprafață acoperită cu pigment din peștera Escoural, din Portugalia, ci și în zone nepictate din aceeași peșteră și din peștera Covarón, din Asturias.
Pereții peșterilor ca „arhive biologice”
Aceasta este prima dovadă că pereții peșterilor pot conserva ADN uman timp de mii de ani, o descoperire care deschide noi posibilități pentru studierea modului în care populațiile preistorice au ocupat și utilizat aceste spații. ADN-ul recuperat are o vechime de cel puțin 2.000 de ani, demonstrând capacitatea acestor suprafețe de a păstra urme biologice pe perioade lungi.
Dintre probele analizate, trei aparțineau unor femei, una unui bărbat, iar una nu a putut fi atribuită cu certitudine niciunuia dintre sexe. Cercetătorii susțin că pereții peșterilor ar putea funcționa ca adevărate „arhive biologice” ale activității umane din trecut, ceea ce ar putea permite extinderea acestui tip de analiză la alte situri și forme de artă, folosind tehnici minim invazive.
