Să conturăm împreună o politică eficientă a medicamentelor
În ultimele săptămâni, diverse voci din sistemul de sănătate au discutat despre probleme precum sustenabilitatea finanțării sănătății, disponibilitatea medicamentelor, utilizarea genericului și a biosimilarelor, continuitatea tratamentului și timpul lung până când terapiile inovatoare ajung să fie compensate în România. Aceste aspecte sunt interconectate și ridică o întrebare esențială: cum putem asigura tratamentul potrivit pentru pacient, la momentul potrivit? Răspunsul necesită o politică coerentă a medicamentului, construită împreună, având ca bază nevoile pacientului.
De la dezbatere la soluții
Recent, s-a exprimat ideea că „politica medicamentului trebuie să fie fără politică”, subliniind un principiu important: politica medicamentului are nevoie de continuitate, predictibilitate și decizii bazate pe date și pe nevoile reale ale pacienților. Accesul la tratament trebuie să rămână o prioritate, dar poate fi limitat de probleme de producție, politica de preț sau întârzierile în includerea terapiilor noi pe lista medicamentelor compensate.
România: 1.110 zile până la compensarea unei terapii inovatoare
Pacienții români așteaptă, în medie, 1.110 zile, adică peste trei ani, de la aprobarea europeană a unui medicament inovator până la compensarea acestuia, comparativ cu media europeană de 597 de zile. Din 168 de medicamente inovatoare aprobate centralizat în Europa între 2021 și 2024, doar 28 erau compensate în România la 5 ianuarie 2026, reprezentând 17% față de 45%, media europeană. În oncologie, România compensează doar 20% dintre medicamentele aprobate în perioada menționată, față de 51%, media europeană. Pentru medicamentele orfane, proporția este de 20%, față de 43%. Aceste întârzieri se traduc în timp pierdut, progrese ale bolii, complicații și restrângerea opțiunilor terapeutice.
Tipuri diferite de medicamente, parte din aceeași soluție
Medicamentele generice, biosimilare și inovatoare nu ar trebui să fie considerate opuse, deoarece un sistem de sănătate sustenabil are nevoie de toate. Genericele și biosimilarele pot contribui la utilizarea eficientă a resurselor și pot permite finanțarea altor nevoi ale sistemului. Totuși, pentru multe terapii recente, inclusiv în oncologie și boli rare, nu există încă alternative generice disponibile. O politică modernă a medicamentului trebuie să valorifice această complementaritate, combinând utilizarea eficientă a medicamentelor generice cu mecanisme predictibile de acces la inovație.
Sustenabilitatea și costul întârzierii
Presiunea asupra bugetului de sănătate este reală, dar eficiența nu poate fi evaluată doar prin prețul unui medicament. Atunci când tratamentul potrivit nu ajunge la timp, costul se transformă în complicații, spitalizări, concedii medicale și pierderi de productivitate. Un raport realizat de WifOR Institute pentru EFPIA, pe baza datelor din 29 de țări europene, arată că utilizarea medicamentelor mai noi între 2014 și 2022 a evitat 20,9 milioane de zile de spitalizare și aproximativ 1,83 milioane de ani de viață pierduți prematur. În România, analiza estimează că fiecare euro investit în medicamente inovatoare generează 8 euro în beneficii socioeconomice, depășind media europeană de 5,67 euro. Aceste date subliniază necesitatea evaluării eficienței pe termen lung.
Reforma și accesul trebuie să avanseze în paralel
România are nevoie de mecanisme mai rapide și predictibile de evaluare, preț și compensare, precum și de o politică de preț care să susțină disponibilitatea medicamentelor. Reforma trebuie să progreseze fără a pune pacienții pe pauză. Este esențială actualizarea listei medicamentelor în baza cadrului legal existent, în paralel cu modernizarea mecanismelor de evaluare, preț și compensare.
Colaborare între toți actorii implicați
Dezbaterea recentă arată că actorii din sistem discută despre aceeași miză din perspective diferite. CNAS se concentrează pe sustenabilitatea finanțării și utilizarea eficientă a resurselor, Colegiul Medicilor din România pune accent pe accesul și continuitatea tratamentului, iar organizațiile de pacienți subliniază consecințele discontinuităților și lipsa accesului la inovație. Industria farmaceutică oferă o perspectivă asupra întregului proces, de la disponibilitatea tratamentelor până la mecanismele de acces rapid la noile terapii.
Aceste probleme nu trebuie să fie în competiție, iar actorii nu trebuie să fie separați. Este nevoie de o colaborare între autorități, medici, pacienți și industria farmaceutică pentru a răspunde întrebării: ce trebuie să facem împreună pentru ca tratamentul potrivit să ajungă la pacient, la momentul potrivit?
