Senzațional! Dosarul tânărului din Germania, condamnat la peste 10 ani de închisoare în Constanța, va fi reanalizat
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis, la data de 7 octombrie 2026, recursul în casație formulat de inculpatul Dietzel Johannes Michel Robert împotriva deciziei penale nr. 436/P din 26 martie 2026, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Astfel, dosarul se reîntoarce la Curtea de Apel Constanța pentru rejudecare.
Hotărârea instanței este clară: „Admite recursul în casație formulat de inculpatul Dietzel Johannes Michel Robert împotriva deciziei penale nr. 436/P din 26 martie 2026, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Casează, în parte, decizia penală recurată numai sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, trafic internațional de droguri de risc în formă continuată, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de procuror în limitele casării. Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei hotărâri. Anulează formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 584 din 20 noiembrie 2025, pronunțată de Tribunalul Constanța, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 436/P din 26 martie 2026, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2026”, conform minutei judiciare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dietzel Johannes Michel Robert a fost condamnat la 10 ani și 2 luni de închisoare, decizia rămânând definitivă pe 26 martie 2026, la Curtea de Apel Constanța. A fost prins cu droguri asupra sa, iar el a prezentat niște prescripții medicale eliberate în Germania, care ar fi atestat că are voie să consume canabis. Însă, autoritățile din România au descoperit alte amănunte care nu au întărit declarațiile inculpatului.
Incidentul a avut loc la data de 15 septembrie 2024, când, în jurul orei 8:00, inculpatul s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, la volanul unui autovehicul, cu intenția de a ieși din țară.