Tensiunile politice din Kosovo persistă: Curtea Constituțională anulează decretul de desființare a Parlamentului
Curtea Constituțională a Kosovo a respins, miercuri, decretul prin care președinta Vjosa Osmani dizolvase Parlamentul și convocase alegeri anticipate, după un an de blocaj politic. Președintele Kosovo este ales de către Parlament pentru un mandat de 5 ani, însă deputații aleși în decembrie, în urma alegerilor anticipate, nu au reușit să ajungă la un consens asupra unui candidat în termenul prevăzut de Constituție. În acest context, Osmani a emis decretul de dizolvare a Legislativului.
Curtea a stabilit că acest decret „nu are valoare legală”, fiind sesizată de prim-ministrul Albin Kurti și de partidul său, Vetëvendosje. Potrivit deciziei instanței, deputații au un termen clar pentru a debloca situația politică. Aceștia dispun de 34 de zile pentru a desfășura și finaliza procedura de alegere a președintelui Republicii Kosovo, începând din ziua intrării în vigoare a hotărârii.
„În caz de nealegere a președintelui de către Adunare în termenul indicat (…) Adunarea este dizolvată și vor avea loc alegeri anticipate pentru Adunare într-un termen de 45 de zile”, a mai precizat instituția.
Kosovo se confruntă cu un impas politic încă de la alegerile parlamentare din februarie 2025. După luni în care nu au reușit să desemneze un prim-ministru, parlamentarii au fost nevoiți să își depună mandatele. Deși partidul Vetëvendosje a câștigat alegerile din decembrie 2025, permițând realegerea lui Albin Kurti ca premier, blocajul s-a mutat ulterior în jurul alegerii președintelui. Vjosa Osmani, aflată în funcție din 2021, își dorea un nou mandat, însă partidul lui Kurti a propus alți doi candidați, iar deputații opoziției au părăsit sala de ședință, împiedicând formarea cvorumului.
După decizia Curții Constituționale, parlamentarii au acum puțin peste o lună pentru a ajunge la un acord și a desemna un nou președinte.