Tragedie în lumea muzicii: Conrad „Cronos” Lant, vocea legendară a trupei Venom, ne-a părăsit la 63 de ani
Conrad „Cronos” Lant, solistul trupei britanice de heavy metal Venom, a murit la vârsta de 63 de ani, conform unui anunț publicat pe rețelele de socializare ale formației și în cotidianul The Guardian. Cauza decesului său nu a fost precizată.
„Timp de peste patru decenii, vocea, basul și viziunea lui Conrad au stat la baza trupei Venom. El a creat ceva ce a schimbat pentru totdeauna muzica heavy. Venom nu a respectat niciodată regulile. Ei și-au croit propriul drum. Iar Conrad a fost în centrul tuturor acestor lucruri – intransigent, neînfricat și inconfundabil”, se arată într-un comunicat al grupului.
Venom și-a lansat primul album în 1981, iar imaginea grupului, care includea cranii, accesorii specifice S&M, săbii și elemente legate de pseudo-vrăjitorie și satanism, era atât de exagerată încât mulți spectatori nu au luat în serios această trupă. Totuși, influența sa asupra genului heavy metal, în special asupra stilului thrash metal, a fost imensă, incluzând trupe precum Metallica, Slayer și Anthrax, dar și pe Dave Grohl, toboșarul trupei Nirvana și solistul trupei Foo Fighters, care a colaborat cu Conrad Lant în cadrul proiectului muzical Probot, în 2004.
Albumul „Black Metal” al trupei Venom a dat numele unui subgen al muzicii rock, care a fost dus la extreme de numeroase formații scandinave. Conrad „Cronos” Lant s-a născut la Londra, într-o familie de muzicieni, și s-a mutat cu familia în orașul Newcastle în copilărie. La 16 ani, s-a alăturat trupei Guillotine, care a devenit ulterior Venom. A început ca chitarist, apoi a trecut la bas și, în cele din urmă, a devenit solist vocal.
Trioul britanic, din care făceau parte chitaristul Jeff Dunn (Mantas) și toboșarul Tony Bray (Abaddon), a lansat albumul „Welcome to Hell” în 1981, ce includea single-ul „In League With Satan”, cu un discurs despre diavol înregistrat invers. Trupa a continuat pe această linie de-a lungul a cinci albume în anii ’80, însă albumul care le-a adus notorietate a fost „Possessed”, lansat în aprilie 1985, în perioada în care organizația Parents Music Resource Center (PMRC) depunea mărturie în fața Congresului american privind versurile cu conținut explicit din muzica populară.
Piesa „Possessed” a ocupat locul al 14-lea în topul „Filthy 15”, alături de artiști precum Prince și Madonna, aducând astfel trupa Venom în atenția a mii de oameni. Trupa a întrerupt activitatea în 1988, iar Conrad „Cronos” Lant a continuat o carieră solo sub numele de Cronos în anii ’90. Ulterior, trupa s-a reunit și a lansat șapte albume, cel mai recent fiind „Storm the Gates”, apărut în 2018. Venom a continuat să susțină turnee până în vara acestui an.