Circulația feroviară suspendată între Brașov și Sighișoara
Circulația feroviară pe ruta Brașov – Sighișoara este întreruptă miercuri din cauza ruperii unei șine. Incidentul s-a produs începând cu ora 16:10, iar traficul în zonă este afectat până la remedierea situației de către echipele de intervenție ale CFR SA.
În prezent, trei trenuri de călători sunt oprite în stații, așteptând reluarea traficului:
- trenul R 3536 Mediaș – Brașov staționează în halta Mureș;
- trenul IR 16021 București Nord – Timișoara Nord este oprit în halta Beia;
- trenul IC 531 București Nord – Cluj-Napoca staționează tot în halta Beia.
Reluarea circulației acestora va depinde de intervențiile efectuate. Potrivit operatorului feroviar, circulația trenurilor în zona afectată se desfășoară în funcție de măsurile operative dispuse de CFR SA, compania responsabilă cu gestionarea traficului pe calea ferată.
Reprezentanții CFR recomandă călătorilor să obțină informații actualizate despre circulația trenurilor prin intermediul telefonului 021 9521 – INFO CFR, aplicației „Trenul Meu”, site-ului CFR Călători, la secțiunea „Mers tren trafic intern” sau de la personalul din stații.
CFR Călători își cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile cauzate de această situație.