Parcuri fotovoltaice pe terenuri agricole: între securitatea energetică și cea alimentară
România a avansat considerabil în simplificarea procesului de autorizare pentru proiectele de energie regenerabilă, în special cele fotovoltaice, oferind un cadru mai clar pentru investitori. Cu toate acestea, monitorizarea impactului pe termen lung asupra solului rămâne o provocare, având în vedere lipsa unor reglementări clare și obligatorii. Deși o lege a fost adoptată în 2021, normele de aplicare nu au fost încă implementate.
În acest context, apare o dilemă crucială între securitatea alimentară și cea energetică, ambele fiind fundamentale pentru viitorul României. Utilizarea terenurilor agricole pentru producția de energie fotovoltaică poate aduce beneficii financiare considerabile, depășind adesea veniturile din arendă tradițională, ceea ce poate genera dezechilibre în gestionarea acestor terenuri.
Se impune o reglementare coerentă, bazată pe planificare și prioritizare teritorială, nu pe interdicții rigide. Parcurile fotovoltaice ar trebui amplasate în zone aride, cu resurse de apă limitate, pentru a nu afecta potențialul agricol al terenurilor. Protejarea potențialului agricol este esențială, deoarece acesta rămâne un pilon fundamental al economiei românești.
Dezvoltarea energiilor regenerabile trebuie realizată fără a compromite alte sectoare economice. Specialiști în avocatură și industrie energetică oferă perspective asupra dezvoltării parcurilor fotovoltaice pe terenuri agricole, evidențiind provocările și oportunitățile corelate cu această abordare.
Miruna Suciu, managing partner al casei de avocatură Suciu Partners, subliniază că deschiderea pentru instalarea de parcuri fotovoltaice nu înseamnă o liberalizare fără limite. Este esențial să ne orientăm spre terenurile cu fertilitate redusă, unde impactul asupra producției agricole este minim, iar potențialul de generare a energiei verzi este semnificativ. Această utilizare a terenurilor mai puțin productive nu doar că oferă surse de venit durabile pentru proprietari, ci contribuie și la obiectivele naționale de reducere a emisiilor de carbon.
În concluzie, utilizarea strategică a terenurilor agricole extravilane, în special a celor cu fertilitate scăzută, poate permite o coexistență eficientă între producția de energie regenerabilă și agricultură, sprijinind în același timp obiectivele de decarbonizare ale țării.
Parcuri fotovoltaice și protecția solului
În contextul dezvoltării parcurilor fotovoltaice pe terenuri agricole, o problemă crucială este protecția solului. Legislația actuală impune măsuri stricte pentru a preveni degradarea terenurilor pe durata exploatării acestor proiecte, stabilind obligații clare pentru refacerea solului la finalul ciclului de viață al parcului. Această responsabilitate față de mediu este esențială în logica investițională a sectorului energetic.
Impactul asupra securității alimentare
Extinderea parcurilor fotovoltaice pe suprafețe mari ridică, de asemenea, întrebări legate de securitatea alimentară. Soluția nu este simplă, dar se bazează pe ideea de echilibru. O planificare atentă și un dialog constructiv între sectorul energetic, cel agricol și autorități sunt esențiale. În acest sens, promovarea unor soluții inovatoare, cum ar fi sistemele agrovoltaice, poate permite utilizarea simultană a terenurilor pentru cultivare și captarea energiei solare, generând beneficii economice și ecologice.
România ca model de bună practică
„România are oportunitatea de a deveni un model de bună practică în acest domeniu, dacă reușește să armonizeze cele două priorități majore: securitatea energetică și securitatea alimentară. Cheia constă în colaborare, viziune pe termen lung și capacitatea de a construi politici publice care încurajează inovația și protejează resursele vitale,” afirmă Miruna Suciu.
Provocările dezvoltării parcurilor fotovoltaice
Dezvoltarea unui parc fotovoltaic implică parcurgerea unui complex proces de avizare și autorizare. Conform Tatianei Fiodorov, managing partner la Fiodorov & Partners, este necesară elaborarea documentației de urbanism, inclusiv a unui plan urbanistic zonal, deși tendința actuală este de a diminua importanța acestuia. Investitorii trebuie să obțină autorizațiile necesare, dar există frecvent impedimente administrative care pot întârzia procesul.
Un exemplu de dificultate este constituirea unui drept real asupra terenului, conform Legii nr. 50/1991. Această cerință, împreună cu reglementările de racordare la rețeaua electrică, necesită un drept real securizat asupra terenului până la punerea în funcțiune a capacității energetice. Interpretarea acestor reglementări a generat neclarități și întârzieri, în special datorită variabilității duratei de autorizare și a posibilelor descoperiri arheologice.
Parcuri fotovoltaice pe terenuri agricole: provocări și oportunități
Proiectele de parcuri fotovoltaice necesită utilizarea unor suprafețe extinse de teren, iar dezvoltatorii se orientează adesea către terenurile agricole situate în extravilan. Acestea sunt mai accesibile din punct de vedere financiar și dispun de întinderi continue, capabile să acomodeze proiecte de mari dimensiuni.
Terenurile agricole cu categoria de folosință „arabil” sunt cele mai potrivite pentru amplasarea parcurilor fotovoltaice, reglementările existente permițând utilizarea integrală a acestora. Totuși, alte categorii de terenuri, cum ar fi pășunile, impun restricții suplimentare și obligații de conservare a suprafeței de pășunat.
Proximitatea terenului față de punctele de racordare la rețeaua electrică este un alt aspect crucial care influențează fezabilitatea proiectelor. Multe terenuri agricole extravilane se află în apropierea liniilor electrice de medie sau înaltă tensiune, ceea ce facilitează racordarea rapidă și eficientă a parcurilor fotovoltaice.
În ciuda cadrului legislativ existent, cum ar fi Legea nr. 246/2020 privind calitatea solului, implementarea acestuia a fost deficitară. Lipsa normelor metodologice necesare aplicării legii blochează aplicabilitatea reală a principiilor de conservare și protecție a solului. Conform legii, pentru dezvoltarea proiectelor fotovoltaice pe terenuri agricole extravilane sunt permise doar terenurile cu calitate redusă (clasele III, IV și V), iar utilizarea celor cu fertilitate ridicată este interzisă, un aspect ce reflectă provocările intersecției dintre securitatea energetică și cea alimentară.
Parcuri fotovoltaice pe terenuri agricole: Securitate energetică vs. Securitate alimentară
Discuția despre utilizarea terenurilor agricole pentru parcuri fotovoltaice ridică importante dileme contemporane legate de securitatea alimentară și energetică. Tatiana Fiodorov subliniază că, deși există un cadru normativ formal, aplicabilitatea sa este limitată. În prezent, utilizarea terenurilor agricole extravilane pentru proiecte de energie regenerabilă este restricționată la o suprafață de maximum 50 de hectare per proiect, o limitare ce este în curs de revizuire printr-un proiect legislativ aflat în dezbatere parlamentară.
Un calcul efectuat de o asociație din domeniu arată că, raportat la totalul terenurilor agricole disponibile în țară, suprafața ocupată de proiectele fotovoltaice ar reprezenta un procent infim, sugerând că extinderea acestora nu constituie un risc imediat pentru securitatea alimentară.
Totuși, o întrebare esențială se ridică în legătură cu oportunitatea și eficiența utilizării terenului agricol. În condițiile actuale ale agriculturii, utilizarea terenului pentru producerea de energie verde devine din ce în ce mai atractivă din punct de vedere financiar. Indemnizațiile pentru dreptul de superficie în proiectele de energie regenerabilă pot ajunge la 2.500 euro/hectar, comparativ cu arenda agricolă, care rar depășește 700–800 euro/hectar. Această dinamică poate genera un dezechilibru pe termen mediu în utilizarea terenurilor agricole.
Fiodorov afirmă că este necesară o intervenție legislativă bine calibrată, care să impună mecanisme de evaluare și ajustare a echilibrului între utilizările agricole și energetice ale terenurilor. Un exemplu de instrument strategic în acest sens este Planul de Amenajare a Teritoriului Județean (PATJ), care ar putea ajuta la stabilirea valorii și destinației terenurilor, asigurând astfel o corelare cu obiectivele naționale privind tranziția verde și securitatea alimentară.
Parcuri fotovoltaice pe terenuri agricole: Securitatea energetică vs. Securitatea alimentară
În contextul dezvoltării energiei regenerabile, parcurile fotovoltaice pe terenuri agricole ridică întrebări esențiale legate de securitatea energetică și cea alimentară. Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociației Producătorilor de Energie Electrică din România (HENRO), subliniază importanța accesului la energie, mai ales în lumina recentelor evenimente din Peninsula Iberică, unde milioane de consumatori au rămas fără electricitate.
Industria energiei regenerabile a evoluat semnificativ în ultimele două decenii, având o contribuție tot mai mare la mixul energetic global. De asemenea, sprijinul public și politic pentru sursele regenerabile rămâne robust, ceea ce sugerează o orientare favorabilă către dezvoltarea acestor tehnologii.
Desigur, este important să ne gândim la implicațiile morale ale instalării parcurilor fotovoltaice pe terenuri agricole. În timp ce mulți consumatori își reduc costurile cu energia prin investiții în surse regenerabile, este esențial să se considere impactul asupra securității alimentare. Autoritățile din România sprijină dezvoltarea acestor parcuri, recunoscând contribuția lor la bugetele locale și la producția de energie locală, care poate ajuta la diminuarea cheltuielilor energetice ale instituțiilor publice.
În plus, este recomandabil ca microgridurile și funcționarea insularizată a zonelor să fie încurajate și reglementate, pentru a face aceste soluții energetice mai atractive și sustenabile.
Parcuri fotovoltaice pe terenuri agricole: o balanță între securitatea energetică și cea alimentară
Proiectele de energie regenerabilă, cum ar fi parcurile fotovoltaice, ridică întrebări importante legate de utilizarea terenurilor agricole. Obligația de a achiziționa terenuri extravilane pentru aceste proiecte este determinată de necesitatea de a elimina suspiciunile privind subvențiile agricole. Legislația existentă introduce măsuri diferite pentru construcțiile din surse regenerabile, oferind primarilor autoritate în fața solicitanților de avize necesare.
Silvia Vlăsceanu subliniază importanța unei situații clare la ministerul de resort, care să reflecte utilizarea terenurilor agricole pentru parcurile fotovoltaice. Datele precise ar trebui să fie cumulate de la autoritățile locale care emit autorizațiile necesare, iar ANRE este responsabilă pentru eliberarea autorizațiilor de înființare a capacităților energetice. Este esențial ca investitorii să mențină calitatea solului pe durata existenței parcurilor, iar legislația ar trebui să fie completată pentru a evita invocarea imposibilității respectării normelor din lipsa cadrului legislativ.
Parcurile fotovoltaice ar trebui să fie dezvoltate în zone aride, care nu mai pot fi utilizate pentru activități agricole. Aceste suprafețe, deși din ce în ce mai rare, sunt favorabile pentru producția de energie solară, având în vedere potențialul agricol care trebuie menținut. Securitatea energetică este la fel de importantă ca și agricultura, iar înființarea de noi capacități de producție ar trebui să se facă fără a afecta alte sectoare economice.
Pe măsură ce tehnologia avansează, capacitățile agri-voltaice ar putea permite utilizarea terenurilor în dublu scop: atât pentru producția de energie, cât și pentru agricultură. Colaborarea transparentă și onestă între investitori și autorități este esențială, având în vedere că aceste proiecte energetice au efecte intersectoriale și diverse.
